„Binecuvântat eşti tu, care mă iubeşti şi mă respecţi,
exact aşa cum sunt”, acesta este motoul pe baza căruia funcţionează Centrul de
Zi „Iedera” pentru Tineri şi Adulţi, din cadrul Asociaţiei Down din Oradea. Un
grup de tineri de la acest centru de zi din Oradea au făcut ziua mai frumoasă,
pe 20 noiembrie, pentru copiii de la grădiniţa românească din Micherechi aducându-le
acestora o piesă de teatru de păpuşi, intitulată „Turtiţa”. Copilaşii de la
grădiniţă şi educatoarele lor s-au bucurat de un spectacol vesel, haios, cu
cântece şi versuri, intrând şi ei împreună cu „actorii” într-o lume magică, cea
a poveştilor.
Copiii de grădiniţă au fost vrăjiţi de „actori” şi
păpuşile lor, iar „actorii”, tinerii bolnavi de sindrom Down au fost fericiţi
pentru că i-au înveselit pe cei mici.
Spectacolul de teatru de la grădiniţa din Micherechi s-a
datorat colaborării doamnei Lucia Ciobanu,
coordonator de programe la Asociaţia Down din Oradea cu conducerea grădiniţei
din Micherechi, condusă de doamna Angela
Puskár. Profesoara care a pregătit tinerii din Oradea pentru spectacol a
fost doamna Nela Axinte.
E.Ş.
Turtiţa (poveste
populară):
Au fost odată un moş şi o babă. Într-o zi, moşneagul o rugă pe babă să-i
facă o turtiţă, dar baba nu avea faină.
Baba se strădui şi strânse, totuşi, vreo doi pumni de făină de pe fundul
lăzii. Frământă aluatul cu smântână, făcu o turtiţă şi o băgă la cuptor.
După puţin timp, baba scoase o turtiţă rotunjoară, rumenă şi frumoasă, şi o
puse pe fereastră să se mai răcească.
Turtiţa stătu ce stătu pe fereastră, apoi se rostogoli pe laviţă, de acolo
pe duşumea şi de pe duşumea spre uşă.
Când ajunse la uşă, turtiţa sări peste prag în tindă, apoi în curte. O
porni spre poartă, de acolo pe drum, după care se rostogoli tot mai departe şi
mai departe.
Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i ieşi în cale un iepure, care vru
s-o mănânce. Dar turtiţa, fără teamă, îi zise:
Eu sunt turtiţa umflată
De prin ladă adunată
Din cămară măturată
În cuptor sunt rumenită
Pe fereastră sunt răcită.
Iar apoi vrând să pară tare iscusită, mai zise:
Pe bunic l-am păcălit
De bunică am fugit
De tine-am să fug îndată
Iepuraş fără de pată.
Şi se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.
Continuându-şi drumul, numai ce-i ieşi în cale un lup, cu o gură cât o
şură, care vru să o înghită. Turtiţa îi cântă şi lui cântecul ei, pe care îl
sfârşi zicând:
Geaba lupul cască gura
Fug de el mă dau de-a dura.
Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i ieşi în cale un urs, şi acesta
flămând, nevoie mare! Dar turtiţa nici că se sinchisi de dânsul. Îi cântă şi
ursului acelaşi cântecel, pe care îl încheie astfel:
Nu mă tem cât de puţin
Căci fug şi de Moş Martin.
Rostogolindu-se turtiţa mai departe, în cale îi apăru cumătra vulpe.
Vicleana îi dădu bineţe şi începu s-o laude, spunându-i că e tare frumoasă şi
rumenă.
Turtiţa se bucură că a găsit pe cineva care să o laude, aşa că se opri şi-i
cântă şi vulpii cântecelul ei, sfârşindu-l aşa:
Şi de nimeni nu îmi pasă
Fug eu şi de vulpe, lasă!
Vulpea îi lăudă cântecul, dar o rugă să nu plece, ci să îl mai cânte o
dată, căci e bătrână şi nu a auzit bine. Ca să fie mai aproape, vicleana o
pofti să se aşeze pe botul ei.
Turtiţa, nebănuind nimic, făcu întocmai.
Cântecul păru să-i placă mult vulpiţei, aşa încât vru să-l mai asculte şi a
treia oară, aşa pentru ultima dată. O rugă deci pe turtiţă să i se aşeze pe
limbă şi să cânte acolo.
Însă cum sări turtiţa pe limba vulpii, aceasta …hap! o înghiţi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu