Sărbătoarea bicentenarului şcolii româneşti din Micherechi

Mai multe imagini aici

„Ne aflăm astăzi într-un loc familiar şi primitor, un loc cald şi plin de istorie, un loc unde tradiţionalul şi modernul se îmbină armonios. Este vorba despre şcoala noastră, cea care în timp ne-a devenit o a 2-a casă, o casă în care domnesc educaţia, tradiţia, respectul, bunul simţ şi inovaţia. 200 de ani au trecut de când aceste principii au fost introduse în satul nostru”, cu aceste cuvinte a deschis directoarea Ana Rocsin Sárközi sărbătoarea bicentenarului şcolii româneşti din Micherechi, care a fost îmbrăcată în acea zi în haine de sărbătoare.

Din exterior privind, ne-a primit o şcoală modernă, cu două etaje, reînnoită recent, din fiecare fereastră zâmbind la noi câte-un moş sau câte-un îngereraş. Decoraţia de Crăciun însă nu ne-a atras privirea de la noutăţile de pe holurile şcolii: expoziţia de fotografii şi documente despre istoricul şcolii, aranjamentele cu băncile şi cu uneltele şcolare vechi, care azi au devenit adevărate piese de muzeu. Au încăput aşa de frumos 200 de ani de istorie în aceeaşi clădire: de la tabla cu cretă şi călimara cu peniţă până la tablele interactive la care elevii de azi învaţă lecţii digitale.

Profesori scrişi cu litere de aur

Învăţământul din Micherechi sărbătoreşte anul acesta 200 de ani de la înfiinţare bazându-se pe cea mai veche monografie a satului, din anul 1934, scrisă de Teodor Pătcaş. Acesta aminteşte că şcoala datează din anul 1815, iar primul învăţător a fost Petru Meruţiu. Numele acestuia este scris, de acum, cu litere de aur pe placa memorială aşezată cu ocazia bicentenarului în holul şcolii. Alături de numele primului dascăl aflăm înşirate numele tuturor învăţătorilor, profesorilor, care au predat pe parcursul celor două secole în această instituţie, precum şi al celor zece directori, care au condus până acum şcoala.

Placa a fost dezvelită de domnul Gajda Róbert, şeful Oficiului Guvernamental din Bichişciaba, doamna Tóth Edit, director al Circumscripţiei şcolare KLIK, şi primăriţa satului, doamna Margareta Tat. Sfinţirea plăcii s-a făcut de PS Episcop Siluan, pr. paroh Ioan Bun şi pr. Visarion. Episcopul românilor din Ungaria a subliniat că în toate timpurile, în viaţa unei comunităţi săteşti, cele mai importante roluri le revin dascălilor şi preoţilor. Timp de aproape 150 de ani, în Micherechi, şcoala a funcţionat pe lângă biserica ortodoxă, elevii de atunci, pe lângă litere şi numere, învăţau şi rugăciuni care-i ajutau apoi să treacă peste greutăţile vieţii. Odată cu trecerea la învăţământul de stat, în 1948, şcoala a rămas tot aşa de importantă pentru educarea tinerelor generaţii şi pentru transmiterea şi învăţarea limbii materne.

200 de ani = 200 de promoţii

Manifestarea a continuat apoi în sala de sporturi a şcolii, unde după intonarea imnurilor Ungariei şi României, interpretate de corul de elevi, condus de tânărul profesor de muzică Grigore Poiendan, au urmat alocuţiuni şi prelegeri legate de bicentenarul instituţiei de învăţământ.

Doamna Tóth Edit, director al Circumscripţiei şcolare KLIK de la Şercad a apreciat acel ajutor şi atenţie mare pe care Primăria Micherechiului o acordă şcolii din sat şi fără de care această sărbătoare ar fi fost mult mai sărăcăcioasă. Doamna Tóth a accentuat că această zi este una a întâlnirilor, ziua când se întâlnesc dascălii bătrâni cu cei tineri şi elevii bătrâni cu cei de azi. Ea a subliniat: o şcoală niciodată nu depinde de cine-i este susţinătorul, ci de două elemente importante: copilul şi pedagogul. Armonia dintre ei contează cel mai mult.

Primăriţa Margareta Tat a numit această şcoală „un etalon în învăţământul românesc”. „200 de ani – vârsta școlii noastre; care asemenea unor oameni la vârsta maturității, își pun retoric întrebările: Ce am înfăptuit până acum? Am împlinit așteptările celor, care au gândit-o și apoi au zidit-o? Cum să măsurăm și să contabilizăm dăruirea, pasiunea, sufletul, toate puse în slujba acestei școli? Răspunsul de această dată e dat de rezultatele absolvenților, care au devenit oameni cu o calitate superbă.”

Primăriţa s-a adresat şi foştilor şi actualilor profesori: „200 de ani înseamnă: 200 de generații, 200 de ani de muncă, în care ați trudit și ați clădit valori! Fiecare dintre Dumneavoastră v-ați străduit și vă străduiți în continuu să aduceți o sclipire în ochii copiilor, care să plece în fiecare zi mulțumiți de la școală. Fără Dumneavoastră și fără munca Dumneavoastră imaginea acestei instituții nu ar fi ce este!… Niciodată n-a fost ușoară această soartă, pe care ați avut-o de îndeplinit! Aveți și ați avut o luptă permanentă pentru a realiza acele scopuri care au fost puse ca țintă înaintea Dumneavoastră! Foarte mulți – din păcate! – nu înțeleg că această meserie se duce la îndeplinire cu mult sacrificiu, cu multă dăruire, cu devotament; fără care nu ar fi posibil să formați OAMENI, în sensul adevărat al cuvântului! Dumneavoastră ați înțeles! Puteți fi mândri de faptul, că ați lăsat urme adânci pe harta acestei comunități. Cu profesionismul, cu care v-a înzestrat Bunul Dumnezeu și cu dragostea care ați avut-o față de copii, ați creat un nume de referință școlii generale din Micherechi!

Cu gândurile minunate ale marelui filosof din secolul trecut, Jenő Lénárd, închei mesajul meu, pe care vi l-am dăruit ca o salutare din adâncul inimii mele, dorindu-vă în continuare distracție foarte plăcută, cu clipe pline de bucurii!

»Dacă încă o dată aș fi elev, în drum spre școală m-aș gândi ce să urmăresc în perioada școlii!

Primul lucru ar fi, de a sta aproape de oameni cu caractere frumoase.

Pe locul doi aș pune faptul de a învăța să gândesc cu mintea mea(!), pentru ca să nu fiu pus în viitor în situația de a participa la greșelile altora. Aceasta mi-ar aduce libertatea interioară!

Pe locul trei: aș avea în minte aceea, ce este omul fără Dumnezeu. Fiindcă sunt convins: fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri!

Și peste toate: n-aș uita niciodată că: nu e destul să dorești să trăiesti pe culmi, ci adevărata fericire constă în FELUL CUM urci muntele!«”

Trei factori importanţi pentru o şcoală bună: pedagogi, elevi şi familii

Domnul Gajda Róbert, şeful Oficiului Guvernamental din Bichişciaba a mulţumit şi el, la rândul lui, munca foştilor şi actualilor pedagogi, şi a subliniat importanţa învăţământului românesc, cel care defineşte categoric această şcoală. S-a bucurat să vadă, de fiecare dată când a venit la Micherechi, că aici limba, cultura, tradiţiile româneşti nu trăiesc doar în cadru instituţional, ci sunt prezente în mod natural în viaţa de fiecare zi a oamenilor din sat. În discursul său a vorbit şi despre acele noi posibilităţi de proiecte care vor putea ajuta şi în viitor la modernizarea şcolii, ca ea să ţină pasul cu vremurile.

Ambasadorul României, Victor Micula, a accentuat că de patru ani, de când este ambasador la Budapesta, s-a bucurat de fiecare dată să fie printre micherecheni, atât la momente de sărbătoare cât şi în alte zile. A fost fericit să vadă că aici, la orice eveniment românesc a participat, marea majoritate a publicului a fost din rândul micherechenilor. Din păcate, în cele mai multe localităţi cu populaţie românească din Ungaria nu este aşa. „Sărbătorirea a două secole de la înfiinţarea şcolii ne oferă prilejul de a medita asupra viitorului învăţământului românesc din Micherechi şi de accentua importanţa celor trei elemente, fără de care nu se poate face şcoală românească: pe lângă profesori şi elevi, un rol foarte important le revine familiilor”, a spus domnul ambasador, care a rugat familiile din Micherechi să nu renunţe la a transmite mai departe copiilor limba română.

Călătorie din trecut spre viitor

Despre istoricul şcolii au ţinut prelegeri doi intelectuali renumiţi, ambii originari din Micherechi şi, deci, foşti elevi ai acestei şcoli: dr. Maria Berényi, directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria a spus că întotdeauna este o emoţie plăcută pentru ea să vorbească în faţa consătenilor săi. Domnia sa a prezentat date istorice despre începutul învăţământului din Micherechi, care a fost organizat de biserica ortodoxă, primii dascăli fiind preoţii. Maria Berényi a atras atenţia tuturor celor interesaţi că Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a editat acum câţiva ani un volum monografic despre Micherechi, în care sunt descrişi şi anii de început ai înfiinţării şcolii şi multe alte lucruri interesante din viaţa satului Micherechi.

Domnul prof. dr. Gheorghe Petruşan, fostul şef al Catedrei de română din Seghedin, îşi are originile tot în satul Micherechi. Domnia sa a vorbit nu doar despre trecerea de la învăţământul confesional la cel de stat, dar a accentuat că sărbătoarea asta este foarte potrivită pentru a vorbi despre noi înşine, despre viitorul Micherechiului: „Vorbim despre învățământ, dar vorbim de fapt despre educație, despre felul cum gândim, cum suntem și cum ne imaginăm viitorul.”

Prelegerea domnului profesor Petruşan ne-a dus într-o călătorie imaginară de peste o sută de ani, cu o viziune şi spre viitor: „Problema fundamentală a învământului nostru a fost aceeași și la 1868, și la 1879, când Trefort Ágoston a introdus obligativitatea predării limbii maghiare în învățământul naționalităților, și acum: ce învățământ trebuie să avem pentru a ne putea păstra identitatea națională? Aceasta este temelia tuturor demersurilor pe care trebuie să le facem în învățământ și în domeniul educațional.

Din acest punct de vedere, sistemul politic de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a adus mari schimbări, în linii mari păstrează structura învățământului minoritar interbelic. Schimbarea constă în faptul că în locul celor trei tipuri de școli din această epocă, după 1945 sunt păstrate două tipuri de școli: școli cu limba de predare a naționalităților și școli în care se predă româna ca obiect de predat, de fapt ca limbă străină. În perioada dintre 1945-1949, datorită caracterului ei relativ liberal, democratic, am reușit să recuperăm ceea ce ni s-a interzis în cele două decenii și jumătate care s-au scurs de la semnarea Tratatului de pace de la Versailles, în 1920. Sunt înființate școli generale în toate localitățile cu populație românească, printre care se remarcă școala generală din Jula și căminul de elevi de pe strada Vár nr. 1, care deveniseră un adevărat adăpost, mai ales pentru elevii săraci. De remarcat este faptul că românii acum își pot recupera ceea ce în perioada interbelică nu a fost posibil: înființarea învățământului mediu pe teritoriul Ungariai trianonice. În perioada dintre 1920–1944 am suferit pierderi imense. Nu e vorba numai de faptul că în urma semnării Tratatului de pace de la Trianon am rămas fără preoți și învățători, făcând imposibilă supraviețuirea școlilor de odinioară, ci, în lipsa unui liceu, s-a întrerupt procesul firesc de formare a unei intelectualități române în țara noastră, iar când, după al Doilea Război Mondial, statul a început să refacă învățământul de toate gradele, nu a avut cu cine. În toamna anului 1949, când, la Budapesta se înființează, în cadrul Școlii Pedagogice Superioare Apáczai Csere János, Catedra de Limba și Literatura Română pentru formarea cadrelor didactice de școală generală, studenții, tineri selectați și școlarizați din satele cu populație română, neavând examen de bacalaureat, trebuie să facă un an pregătitor pentru a-și putea începe studiile superioare. Situația a fost gravă, complicată, dar fără sacrificiile pe care și le-au asumat acei tineri, azi nu am avea ce comemora. Fără Liceul român din Jula și Catedra de română din Seghedin, instituții educaționale de bază ale noastre, azi nu am avea intelectualitate, profesori și școli. Datorită acestor tineri am reușit să supraviețuim și apoi să revenim în viața culturală a țării în care trăim. Și la ei ne gândim în ziua de azi…

Statul maghiar ne asigură instituțiile necesare. Partea ideatică ne revine nouă. Azi e, însă, sărbătoare, o sărbătoare meritată, merituoasă, dar va trebui numaidecât să trecem, și aici, la Micherechi, și la școlile administrate de AȚRU, la adoptarea unei atitudini mai devotate față de limba și cultura noastră, așa cum de altfel în ultimii ani constatăm în comuna Micherechi. Dorim satului Micherechi să nu cedeze, să ridice nivelul de predare al limbii române, să-și cultive și în viitor valorile locale și naționale româneşti. Viitor numai așa poate avea, și satul și românii din această localitate. Mult succes!”

Ultima parte a festivităţii a cuprins cântece interpretate de corul şcolii, momentul umoristic „Beşica” scris de profesorul Vasile Martin şi povestit de eleva Estera Réthelyi, un scurt recital la vioară, a lui Zoltan Racz, strănepot al renumitului highiduş „Delea”, care asemenea moşului său a făcut nu doar vioara, dar şi publicul să plângă, un moment literar prezentat de elevii clasei a opta, festivitatea încheindu-se cu mult iubitele dansuri populare româneşti din Micherechi, interpretate de echipa de dansuri a şcolii. După ce dansatorii au ridicat în picioare sala, directoarea Ana Sárközi, care a şi moderat toată festivitatea, a rugat publicul să cânte împreună „La mulţi ani!” dorind şcolii şi învăţământului românesc din Micherechi viaţă lungă şi multe momente fericite.

E. Şimon