Sărbătoare dedicată poetului Mihai Eminescu, la Apateu

Poetul Mihai Eminescu va fi sărbătorit la parohia românească din Apateu, duminică, 17 ianuarie, la două zile după data de 15 ianuarie, când românii de pretutindeni vor sărbători împlinirea a 166 de ani de la naşterea poetului naţional român. La ora 10.00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, pr. Origen Sabău, parohul Apateului şi alţi preoţi. Manifestările dedicate omagierii poetului Mihai Eminescu vor mai cuprinde şi un program cultural. Vor fi depuse coroane de flori la bustul din bronz al poetului care se află în curtea acestei parohii, bust realizat în anul 2000, la Oradea, de sculptorul Ilarion Voinea. Evenimentul este organizat de Parohia din Apateu şi Autoguvernarea Românească din localitate, în colaborare cu Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltarea Relaţiilor Transfrontaliere din Oradea.

A.B.

Comentarii