Petru Popuţa a
fost român originar din Aletea. Fostul profesor al şcolii generale din
Chitighaz, s-a stins din viaţă la vârsta de 85 de ani. Soarta a vrut ca să nu
sufere foarte mult. Bolnavi şi el şi soţia sa, Emilia, au fost internaţi în
spital, dar pe 12 februarie s-a stins soţia, iar la câteva zile după dânsa, pe
16 februarie, a părăsit această lume şi Petru Popuţa.
Domnul Popuţa s-a
născut pe 19 octombrie 1931, la Aletea, într-o familie de ţărani români de la
sălaşurile acelor timpuri. În anul 1946 a terminat şcoala civilă şi, în toamna
aceluiaşi an, părinţii l-au înscris ucenic la un meseriaş din sat, pentru a
învăţa mecanică. Cu un an mai târziu, meşterul său se mută cu atelierul la
Budapesta şi îl ia pe tânărul Petru cu dânsul. Ajuns în capitală are norocul să
fie primit la Colegiul „N. Bălcescu” din Budapesta, care funcţiona atunci sub
conducerea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, în clădirile Fundaţiei „Emanuil
Gojdu”, de pe strada Király, nr. 13.
Aici este motivat să se înscrie la
gimnaziu, secţia serală, pentru că era nevoit să şi lucreze, iar în 1951 intră
la Şcoala Pedagogică. În anul 1953 obţine diploma de profesor de matematică – chimie,
şi este repartizat la şcoala din Chitighaz, localitate unde se stabileşte şi
unde îşi întemeiază o familie cu soţia sa Emilia, iar în anul 1957 li se naşte
fiul Petru Ludovic. La şcoala din Chitighaz predă timp de 19 ani, dar este
activ totodată şi în viaţa românească. S-a perfecţionat şi în limba română
împreună cu alţi profesori făcând cursuri de perfecţionare în limba maternă la
Bucureşti, plecând câte o lună, considerând aceste „deplasări de neuitat”. Din
dorinţa de a trăi aproape de Capitală, reuşeşte în anul 1972, printr-un concurs,
să se mute cu serviciul şi cu domiciliul la Gyál, o localitate aproape de Budapesta. Departe de
meleagurile sale natale niciodată nu uită însă de acestea. Aici ia parte la
viaţa românească din Capitală, devine membru fondator al Societăţii Culturale a
Românilor din Budapesta, unde a fost activ până în anul 2007. Uniunea Culturală
a Românilor din Ungaria îi editează şi publică în anul 2004 volumul „Amintiri,
întâmplări, poveşti”.
Domnul Popuţa a
trecut prin această viaţă cu o deosebită decenţă, a fost un om activ şi
responsabil în tot ceea ce a făcut, având mult bun simţ şi umor de cea mai mare
fineţe şi inteligenţă. Viaţa sa a fost animată permanent de lucrul bine făcut,
de spiritul dreptăţii şi profesionalism. În memoria rudelor şi a cunoscuţilor a
rămas ca un om de onoare şi bun profesionist, câştigând astfel respectul şi
afecţiunea tuturor.
Îl rugăm pe Bunul
Dumnezeu să dea pace şi linişte sufletului său distins!
Redacţia
 | ||
| Dirigintele Petru Popuţa cu absolvenţii din Chitighaz, în anul 1962 | (Foto: din arhiva Mariei Sarca Zombai) |
Comentarii
Trimiteți un comentariu