 |
| Dimitrie Sarca şi Maria Abrudan |
Acum două
săptămâni, cititorii noştri au putut cunoaşte istoria unei familii româneşti
din Chitighaz, familia Sarca, a lui Granciu. Cercetând şi documentând trecutul
românilor din Chitighaz, doamna Maria
Sarca Zombai a colecţionat foarte mult material, inclusiv foto-documentar,
despre numeroase familii româneşti din localitatea sa. În nr. 6 şi în cel de
acum, puteţi afla detalii despre familia Sarca din Chitighaz, despre strămoşi
şi descendenţi, despre modul de trai de acum un secol într-un sat românesc din
Ungaria. Sprăm ca aceste poveşti de familii să trezească şi interesul altor
români din Ungaria de a-şi face un arbore genealogic la care să adauge istorii
frumoase din trecut. (n.r.)
Familia
părinţilor mei
Părinţii mei Dimitrie Sarca (1920–2004) şi
Maria Abrudan (1925–2004) s-au căsătorit în anul 1945. Sosind din război, tatăl
meu a primit loc de muncă şi locuinţă de la Casa Satului, numit de săteni „Bikaistáló”,
grajd unde au îngrijit animalele de însămânţare. Aici şi-au început viaţa
comună părinţii mei şi aici m-am născut şi eu. Fiind singură la părinţi, căci
pe atunci cele mai multe familii aveau un singur copil (numiţi pe ungureşte
„egyke”). După scurt timp, părinţii mei şi-au construit casa proprie familială,
pe strada Filimon, pe loturile de casă împărţite din pământurile moşierului
Almásy, numit Szabadság telep. În locuinţele acestea nu era apă, apa o căram cu
„cantă” de la fântâna din sat, dar nici lumină electrică n-a fost, seara
foloseam lampă de petrol. În 1960 a fost introdusă electricitatea, iar apa
curentă în 1971.
Părinţii lucrau la pământ, dar nu peste mult s-au format
cooperativele, toţi au fost nevoiţi să intre cu pământul în cooperativă, aşa şi
tatăl meu a devenit membru al colectivei. Mama mea, cu mai multe femei din sat,
şi-au căutat loc de muncă, a lucrat la „Erdőgazdaság”, unde sădeau puieţi, până
nu venea îngheţul în fiecare zi mergeau cu bicicleta să lucreze. După câţiva
ani, a lucrat la Mezőgép, ca muncitor necalificat. După ce a ieşit în pensie,
cu un grup formată din şase-opt membri, condus de un întreprinzător, umblau la
tunsul oilor în diferite părţi în ţară, unde erau turme de oi. Mama mea era
tare harnică, lucrătoare, nu stătea nici o clipă, şi acasă îşi făcea datoria. Dacă
îi spuneai „da stai, şezi puţin”, răspunsul era că „dacă stau e mai greu să
pornesc din nou la treburi”. Sâmbăta cocea colac împletit, scoardă, plăcintă
întinsă, „réteşe”. Cu gura căscată mă uitam cum o întindea pe o „măsăriţă” atât
de mare cât masa. Iarna ne încălzeam lângă cuptorul alimentat cu tulheni, după
care în cuptor se frigea cărnaţul, cardaboşul, curechiul umplut. De aici am
umblat la grădiniţă, având ca educatoare pe Márta óvónéni, pe atunci eram mulţi
copii. Şi acum îmi amintesc de cântecele, rolurile interpretate într-o scenetă.
Clasele primare le-am început la şcoala maghiară, fiindcă între 1920–1949
autorităţile au refuzat funcţionarea şcolii române. Nici clase, nici profesori
nu erau. În 1959 s-a construit şcoala nouă pentru copiii români, atunci m-au
înscris părinţii la şcoala românească cu scopul să-mi continui studiile la
Liceul românesc „N. Bălcescu” din Jula. Am absolvit bacalaureatul în 1964 şi am
reuşit examenul de admitere la Şcoala superioară pedagogică din Seghedin. În
1968 am devenit profesoară de istorie şi limba română. Membrii generaţiei noastre
au devenit primii intelectuali de după 1950 ai familiilor şi ai satelor româneşti.
Noi, care am venit de la sate la liceu şi la
şcoala superioară, am avut posibilitatea mai târziu să cunoaştem lumea, să participăm
la spectacole de teatru, la evenimente culturale, la concerte. La colegiu
locuiam împreună cu colegi veniţi din alte localităţi, aici s-a format o
comunitate, am legat prietenii pe viaţă.
Familia
mea proprie, Zombai
Soţul meu, Carol Zombai s-a născut în 12
ianuarie 1946, la Győr. Eu, Maria Sarca, m-am născut în 13 august 1946, la
Chitighaz. Soţul poartă numele tatălui cu şapte fraţi, cinci băieţi şi două
fete. Străbunii lui de mai multe generaţii trăiesc în oraşul Győr, originea şi
numele familiei Zombai îşi are originea din localitatea Zomba, judeţul Tolna.
Ne-am căsătorit în anul 1968. Am trăit în
oraşul Győr timp de un an, apoi ne-am reîntors la Chitighaz. Avem doi fii,
Attila (01.07.1970), care e profesor de istorie şi maghiară şi Zoltán (15.07.1971),
care e specialist de economie şi lucrează la o întreprindere multinaţională ca
manager.
Avem doi nepoţi, Kitty şi Levente, nora este Cristina. Kitty e
studentă la Universitatea Corvinus, odată cu bacalaureatul a dat examen din
limba engleză şi germană. Levente învaţă la gimnaziu şi e membrul echipei de
baschet din Bichişciaba, câştigând diferite competiţii naţionale. Copiii,
nepoţii trăiesc o viaţă mai agitată, se străduiesc să-şi facă munca până la
perfecţie, lucrează foarte mult. Pentru ei e o cerinţă minimă să vorbească mai
multe limbi străine şi să folosească calculatorul la nivel înalt.
Locul de muncă al soţului meu a fost la
întreprinderea de hoteluri şi restaurante din Jula „Aranykereszt” (Benedeki
Fogadó şi Pensiunea Lux la Doboz, Vadász Panzió). După ce soţul a ieşit în
pensie ne-am angajat să fim coproprietari ai Cafenelei Viktória.
În satul meu natal, eu am ocupat post de
profesor la şcoala românească, unde nu de mult eram încă elevă. E important să
amintesc că pe vremea aceea toţi profesorii erau români originari din
Chitighaz. Acest fapt era important sufleteşte, pentru că se trăgeau din sânul
comunităţii noastre, cunoscând viaţa, mentalitatea, împrejurările oamenilor,
copiilor români din sat. Timp de patruzeci de ani în slujba învăţământului
românesc din satul meu natal a fost lucru foarte bun, să fii profesor,
partenerul copiilor, să fii atent la ei, să-i ajuţi să înainteze, să-i educi în
spirit înţelegător e un lucru îmbucurător. Mă gândesc cu recunoştinţă la
părinţii, copiii, colegii, directorii, cu care am dus împreună înainte treaba
învăţământului, îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie. Am organizat multe
programe şi excursii comune, am reînnoit tradiţiile străbunicilor, am învăţat
cântecele şi dansurile lor. Între 1978–90, am organizat muncă de vară pentru
elevii din sat la Cooperativa de Stat din Bichişciaba.
În familia mea, toţi suntem admiratori ai Balatonului,
aşa că în fiecare vară am petrecut acolo două săptămâni. În fiecare an de trei-patru
ori mergeam la părinţii soţului, la Győr. De la anul 1974, am călătorit cu
primul nostru automobil Lada. Peste doi ani am construit o casă familială cu
etaj cu 180 m pătraţi, pe strada Móra, cu ajutorul mamei mele şi cu un credit
anume pentru pedagogi foarte avantajos. După ce copiii şi-au format propria
carieră şi familie, am rămas cu soţul în locuinţa aceasta prea mare pentru noi.
Am hotărât să o vindem şi să cumpărăm una mai mică pe strada Kossuth nr. 52.
Aici am început colecţionarea uneltelor, ţesăturilor, fotografiilor despre
familiile străvechi din localitatea Chitighaz.
Împreună cu soţul meu ne străduim să le ajutăm
copiilor şi să ţinem împreună familia. Pe copii şi nepoţi îi aşteptăm în
fiecare duminică cu drag la casa părintească cu toate cele bune.
Maria Sarca
Zombai
Comentarii
Trimiteți un comentariu