Concurs pentru postul de director al şcolii generale din Micherechi

Ministerul Resurselor Umane publică un concurs pentru postul de director de la Şcoala Generală Bilingvă din Micherechi.
Condiţii de participare: studii superioare şi profesia de învăţător/profesor; peste cinci ani de practică pedagogică în cadrul învăţământului; diplomă de specializare pentru conducerea instituţiei de învăţământ; constituie avantaj o recomandare din partea instituţiei al cărui funcţionar public angajat a fost candidatul; studii superioare de specializare în limba română, apartenenţa la naţionalitatea română.
Documentele necesare pentru concurs:
– CV
– program de specialitate cu privire la conducerea instituţiei de învăţământ
– cazier juridic nu mai vechi de trei luni
– copia diplomelor despre studiile superioare
– document care adevereşte practica de cinci ani în domeniul pedagogic
Dosarul se va depune, în două exemplare, prin poştă sau personal la Ministerul Resurselor Umane (Emberi Erőforrások Minisztere), adresa: 1054 Budapest, Bajcsy-Zsilinszky út 42–46 (KLIK Koordinációs, Jogi és Személyügyi Főosztály). Alte două exemplare se vor depune la Circumscripţia Şcolară KLIK din Şercad, de care aparţine administrativ şcoala din Micherechi (5700 Sarkad, Kossuth u. 27).
Dosarele pot fi trimise până pe data de 10 mai 2016. Decizia cu privire la ocuparea postului se va lua până pe 11 iulie 2016. Postul va putea fi ocupat pe o perioadă de cinci ani, de la 16 august 2016.
A.B.

Comentarii