În mod normal, trebuia să scriem în titlu „vă mulţumim că
ne citiţi”, dar de această dată nu despre cititorii noştri, ai „Foii româneşti”
vrem să scriem, ci despre… privitorii ei. Nu spunem nicio noutate când
remarcăm, pentru a multa oară, că în Ungaria se citeşte tot mai puţin
româneşte. Din păcate. Şi nu ne referim la cei care s-au mutat de curând din
România, unguri sau români, şi care citesc româneşte în mod natural, sau la cei
care au învăţat limba română ca limbă străină şi prin lectură se străduiesc
să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbă, ci la comunitatea românească
istorică din Ungaria, unde starea limbii române este tot mai precară şi, în mod
categoric, graiul arhaic, fie el bihorean sau crişan sau bănăţean, este pe cale
de dispariţie totală. (Atenţie! Să ne înţelegem: limba vorbită mai nou, de ex.
la Micherechi, unde din zece cuvinte rostite opt sunt ungureşti şi două
româneşti, nu mai este grai românesc bihorean!)
În timp ce ne luptăm pentru păstrarea fiecărui abonat al
revistei noastre şi nici prin minte nu poate să ne treacă (şi nici buzunarul
redacţiei nu ne permite) mărirea tirajului ediţiei tipărite, care deja de două
decenii apare în doar 800 de exemplare, încurajarea muncii noastre redacţionale
vine din zona reţelelor de socializare: măcar mai avem privitori, care chiar că
sunt tot mai mulţi. Cu like-urile de pe Facebook stăm mai rău, dar cu privitul
nu avem probleme. Despre comentarii nu pomenim, pentru că acelea aproape că nu
există. Şi de ce nu comentăm? Probabil din următoarele motive: ne este frică să
ne spunem părerea; nu ştim să ne exprimăm, să scriem în limba română; nu avem
experienţa şi cultura polemizării, mai bine tăcem pentru că aşa nu putem păţi
nici un rău; şi aşa mai departe, fiecare cu motivul său.
Nu ne rămâne altceva decât să ne bucurăm că măcar
privitori mai avem. Zilele acestea se împlinesc 10 luni de când am creat pagina
de Facebook a revistei „Foaia românească” şi trebuie să constatăm că mica
noastră comunitate de români istorici, cu toate că este tot mai invizibilă şi
inactivă ca şi comunitate de naţionalitate, mai există, mai are în ea un pic de
spirit civic, mai e interesată de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Noi, cei
care administrăm această pagină de Facebook vedem nu doar like-urile şi
comentariile adăugate la câte un nou articol, dar şi impactul postărilor.
Scrierile noastre sunt privite de sute de utilizatori individuali, cele mai
populare fiind totuşi cele cu multe imagini. În aceste zece luni de ieşire a
„Foii româneşti” pe Facebook, s-au evidenţiat în mod deosebit două postări:
prima dată, fotodocumentarul de la aniversarea a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii
generale româneşti din Micherechi, din 5 decembrie 2015, care a fost privită de
4541 de persoane, iar a doua postare, cea de acum câteva zile, 30 aprilie,
despre festivitatea de adio a absolvenţilor Liceului „N. Bălcescu” din Jula,
care deţine recordul de 4626 de privitori. Vă mulţumim, dar…
Noi nu suntem vânători de like-uri, nu considerăm că cei
care nu ne „laicălesc” nu ne plac, ne-am bucura însă de mai multă implicare.
Implicarea este acţiune, privirea nu este. Implicarea înseamnă că ne pasă,
privirea este rece. Comentaţi şi criticaţi! Spuneţi-vă părerea! Dacă ne vom
transforma doar într-o comunitate de privitori, vom fi o comunitate inactivă,
în derivă, tot mai aproape de dispariţie. Vom fi la fel de reci ca „privitorii”
din „Glossa” lui Eminescu: „Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui:/ Joace unul
şi pe patru,/ Totuşi tu ghici-vei chipu-i,/ Şi de plânge, de se ceartă,/ Tu în
colţ petreci în tine… Zică toţi ce vor să zică,/ Treacă-n
lume cine-o trece;/ Ca să nu-ndrăgeşti nimică,/ Tu rămâi la toate rece…”
Eva Şimon
Subscriu la indemnul cu comentariile ! Ar fi un feed-back mai bun pentru realizatorii revistei decat like-urile pe facebook.
RăspundețiȘtergereDin pacate, nu prea se comenteaza desi unele articole sunt exceptional de bine scrise.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere