Cu mai bine de 120 de ani, în 1894, Ion Luca Caragiale
scria o scrisoare prietenului său, Alexandru Vlahuţă, cu care lucra împreună la
revista „Timpul”. În asta găsim un text extrem de actual şi azi despre
patriotism şi un elogiu adus neamului român, despre care marele Caragiale
credea: „încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine
să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată
încredere în nimeni". Scrisoarea este lipsită de cinismul ironic
caracteristic lui Caragiale, e scrisă mai mult pe un ton optimist şi are un
conţinut foarte actual şi în zilele noastre, şi nu doar pentru românii din
România…
„Frate
Vlahuță,
De ce să
ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină
stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s'ar putea altfel.
Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste
tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale,
religiuni – precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale
împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca și cum s'ar deosebi mult
cei dintr'un loc de cei dintr'altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni și
totdeauna sunt aceiași. (…) Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău,
nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea;
dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!
Așadar,
să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi
mai stricată decât altele. Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat, e
numai nefăcut încă; nu e pân'acum dospit cumsecade. (…)
Românii
sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și
aceeași limbă (nu ca s'o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de … grea,
având un mod de gândire deosebit al lui, o comoară neprețuită de filosofie
morală, de humor și de poezie… Din această stăpânire seculară a lui rezultă și
puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d'abia pe departe încep
a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de 'nțeles
teama ce o au unii de „înstrăinarea neamului românesc", „de alterarea
spiritului național", de… „pierderea românismului"!
Să se
piarză neamul românesc! Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească,
să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s'a ridicat încă bine 'n picioare,
un neam de zece milioane! … De ce? Fiindcă un Fănică oarecare, sec, n'are
destul respect pentru antemergătorii progresului nostru cultural?… fiindcă un
muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?… fiindcă
inteligențe tinere își risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să și-o
întrebuințeze în a face mai bine decât au făcut aceia pe care îi critică?…
Tânăr, bătrân, face omu, individual, ce-i place și ce știe face… Ei, și? Aici
nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă; e vorba de ce poate face o
lume întreagă… Și lumea își vede înainte de mersul ei; facă oricine ce-o pofti…
Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine – să-și facă în ceafă
cărarea, să critice tot fără a face nimica, să ţâfnească de necaz că alții au
făcut ceva înainte-i ori că alții vor însemna ceva pentru dânsul – acela își
crede ziua lui eternă; și, mâine, lumea o să fie departe de el înainte, și el o
să se afle înapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași
înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n'a luat
seama la mișcarea ei prudentă!…
Oamenii
toți mor; unii mai de timpuriu, alții mai târzior… Dar, toți mor; dar numai
unii îmbătrânesc: aceia cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se
înțepenească 'n călcâe pe loc, ci trebuie să se lase dus, în pasul lumii…”
Eva Şimon
Si care e morala acestei epistole din alte timpuri ?
RăspundețiȘtergerePoate era buna o paralela, ceva, o chestie din zilele noastre. Asa, ramane la latitudinea cititorului s-o ia cum vrea. Oare cate persoane o fi avut rabdare sa citeasca dar sa si proceseze informatia asta arhaica ?