Oameni care ne fac să fim mândri că suntem români din Ungaria - Ilenuţa Ruja, şefa Promoţiei 2016 a Medicinei Dentare de la UVVG din Arad

Şefa de an a studenţilor absolvenţi ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o tânără din Micherechi, pe nume Ilenuţa Ruja, care pe lângă viaţa tumultuoasă de student şi şef de promoţie, de doi ani şi jumătate este şi soţie, iar de patru luni de zile este şi mămica unei fetiţe zâmbitoare, Rahela. Cu câteva zile înainte de festivitatea de absolvire a Promoţiei 2016 a Facultăţii de Medicină Dentară din Arad, ce a avut loc marţi, 17 mai, am avut fericita ocazie să-i vizitez în căminul lor din Micherechi pe tinerii soţi, Ilenuţa şi Daniel Ruja, care m-au primit cu căldură şi, împreună cu Rahela, cu mult-mult zâmbet. Când eram la ei, Ilenuţa îşi scria deja discursul pentru festivitatea de absolvire. Fiind şefă de promoţie, ei i-a revenit bucuria de a transmite gândurile colegilor săi de încheiere a anilor de studenţie.

Intrând în casa familială a soţilor Ruja de pe strada Bălcescu din Micherechi era linişte mare, credeam că doarme fetiţa lor, Rahela. Dar dintr-odată m-au întâmpinat două feţe zâmbitoare, a fetiţei proaspăt alăptată şi a mămicii fericite, care îşi ţinea în braţe bucuria vieţii. Dacă nu ştiam că Ilenuţa (împreună cu Daniel) are în faţă o perioadă încărcată, cu multe examene şi o festivitate de absolvire, aş fi putut crede că tinerii soţi au o singură grijă: să-şi crească împreună fetiţa. Totuşi, seninătatea şi echilibrul pe care l-am simţit în apropierea lor se datorează cu siguranţă nu doar zâmbetului Rahelei ci şi faptului că sunt doi tineri talentaţi, sârguincioşi şi cu mare credinţă în Dumnezeu. Ilenuţa ne-a destăinuit cum reuşesc să menţină acest echilibru în viaţa lor şi cum privesc perioada ce urmează.



*
– Pot să spun că nu avem timp să ne plictisim, fiecare moment îl avem foarte bine organizat. Deoarece şi soţul meu este tot student în Arad, învaţă de tehnician dentar, ne împărţim fiecare minut, cine când are cursuri şi cine stă acasă cu fetiţa. Slavă Domnului, avem o fetiţă foarte bună, noaptea doarme liniştită şi ne lasă şi pe noi să ne odihnim. În timpul zilei ne ocupăm mult de ea, iar când doarme noi citim, învăţăm, încercăm să facem faţă tuturor sarcinilor la care ne-am angajat.


– Cum au fost anii de studii la universitatea din Arad?
– În România, medicina dentară este de şase ani şi nu cinci, cum este în Ungaria. Eu sunt mulţumită de acest lucru, pentru că după părerea mea contează foarte mult practica pe care avem posibilitatea s-o facem în partea clinică a universităţii. Consider că au fost ani foarte frumoşi din viaţa mea, am multe amintiri, s-au întâmplat multe evenimente plăcute. Cred că au fost cei mai frumoşi ani din tinereţea mea, cu studii, cu căsătorie, cu fetiţa noastră… Ne apropiem de sfârşitul anilor de studii şi în curând vom începe un nou capitol de viaţă.
Cum ţi-a plăcut viaţa în Arad? Staţi mai mult acolo sau aici?
– În timpul săptămânii stăm în Arad, iar în weekenduri şi în vacanţă suntem aici, în Ungaria, în Micherechi. Mie mi-a plăcut foarte mult oraşul Arad, în aceşti şase ani petrecuţi acolo s-a dezvoltat extrem de mult, minunatele clădiri din centru se renovează, are multe parcuri. E adevărat că noi am petrecut mai mult timp în partea de clinici.
– Ţi-ai făcut mulţi prieteni între colegi?
– Da, mi-am făcut mulţi prieteni atât între studenţii români cât şi între cei străini. Chiar prietena mea cea mai bună locuieşte în Spania, părinţii ei s-au mutat acolo din România când ea avea doar cinci ani.
– La festivitatea de absolvire din 17 mai tu ai un rol important. Te rog, povesteşte-ne…
– Deoarece eu sunt şefa de an a promoţiei noastre, deja de la jumătatea anului III, fiind aleasă prin voturile colegilor, eu voi fi cea care voi rosti cuvântul festiv din partea absolvenţilor. În toţi aceşti ani, fiind şefă de an, am avut sarcina să ţin legătura între decanat şi studenţi, a trebuit să particip la multe şedinţe şi să-i reprezint pe studenţii mei. Acum terminăm facultatea 143 de studenţi, dar am început-o în jur de 200. Festivitatea se va derula în limba română, dar va mai fi un student care va vorbi în italiană, deoarece vom avea mulţi oaspeţi italieni, în rest toată manifestarea se va face cu traducere. Serbarea va avea loc la Expo Arad.


– După festivitate începe o perioadă mai grea, cu examene…
– Aşa este, o să avem examenele din sesiunea aceasta, apoi pe la mijlocul lunii septembrie o să avem sesiunea de licenţă, când vom da examenul grilă după care urmează susţinerea lucrării de licenţă şi un examen practic. Iar apoi vom aştepta să primim diploma de la Ministerul Educaţiei din România, după care vom începe demersurile pentru echivalarea diplomei şi apoi ne vom căuta loc de muncă.
– Ultimii trei ani de studii i-ai făcut ca soţie…
– În toamna anului 2013, ne-am hotărât cu Daniel să ne căsătorim, ne-am luat o chirie în Arad şi a început şi el studii universitare, învăţând tehnică dentară. M-am bucurat că şi el s-a obişnuit foarte repede cu viaţa studenţească, i-a plăcut mult oraşul, ne-am făcut mulţi prieteni comuni. Pentru el poate un pic a fost mai uşor, fiind doar 30 în grupă şi au avut mai multă activitate practică. Acum termină şi el. Dacă privesc înapoi la aceşti şase ani de studii, îmi dau seama că am început singură, am continuat în doi, iar acum terminăm în trei. Şi asta mă face foarte fericită…


*
Am început discuţia cu Ilenuţa sub privire atente ale Rahelei, care s-a arătat foarte interesată de oaspetele cu reportofon şi cu aparatul de fotografiat care tot făcea bliţ, bliţ. Din braţele mamei, micuţa a fost luată şi dusă afară de tatăl său, ca s-o zăresc, la plecare, la umbra unui copac dormindu-şi somnul lin. Cu siguranţă ştia că trebuie să-şi lase mămica-studentă să-şi termine de scris discursul pentru festivitatea de absolvire…
E.Ş.



Discursul festiv al absolvenţilor Promoţiei 2016 de la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, rostit de Ilenuţa Ruja, la festivitatea din 17 mai 2016


Onorat prezidiu, stimaţi profesori, oaspeţi, dragi colegi,
Vă adresez gândul nostru de bun venit la această emoţionantă şi unică întâlnire. Sunt Ilona Ruja şi îmi revine onoranta misiune să rostesc câteva cuvinte de salut, cu drag şi preţuire, din partea celor mai tineri medici formaţi profesional la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Cred că primele noastre mulţumiri în cadrul acestei sărbători trebuie să I le adresăm lui Dumnezeu, apoi părinţilor noştri, pentru tot sprijinul moral şi financiar pe care ni l-au acordat.
Stimaţi profesori! Vă datorăm respect şi mulţumire pentru că ne-aţi fost modele, pentru că ne-aţi transmis acele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de care avem nevoie în dificila şi responsabila profesie de medic. Vă dorim sănătate şi putere de muncă în pregătirea următoarelor generaţii. Mulţumim domnului decan dr. Paul Freiman că a fost mereu de partea noastră cu răbdare şi ajutor în orice moment. Mulţumim doamnei decan de an, dr. Diana Marian, că ne-aţi ajutat mereu şi aţi fost o persoană minunată! Vă mulțumim!
Dragi colegi! Am petrecut împreună 6 ani de studenţie, o perioadă aproape dublă faţă de alte facultăţi. Am parcurs împreună un drum lung, uneori greu, alteori foarte greu, dar frumos. Pe drumul acesta ne-am maturizat, am învăţat să gândim, să luăm hotărâri, să ne preţuim semenii şi propria viaţă. În 2010 am pornit 210 studenţi. Azi suntem în faţa dumneavoastră 143 de absolvenţi. Unii s-au retras şi au ales alt drum, alţii s-au transferat, unii au rămas cu un pas în urmă, iar alţii nu mai sunt printre noi. Am pierdut nu doar studenţi, am pierdut şi o profesoară şi persoană minunată: dr. Tatiana Duminica.
Ne-am schimbat, am progresat foarte mult în aceşti 6 ani. Îmi amintesc cu emoţie de primul curs la care am participat. Toți eram străini, reţinuţi. Era un curs de biologie celulară. Cred că mai mult de jumătate din câţi eram în sala de curs, nu am înțeles despre ce este vorba, și nu am reușit să ținem pasul cu luarea notiţelor. Dar, iată că în sfârşit suntem aici. Suntem absolvenţi!
Am învățat să scriem cu viteză, sa descifrăm hieroglife, am învățat mii de grile, de subiecte, am dat examene împreună, unele în zori de zi și altele târziu în noapte.
Am învățat împreună pe lângă multitudinea noțiunilor medicale ceva la fel de important: ce este prietenia, colegialitatea, munca în echipă și respectul față de pacient, faţă de noi înșine și față de colegii noștri.
Acest moment nu reprezintă doar un sfârșit ci și un început de drum. E vorba de drumul pentru care am învățat 6 ani, drumul către profesia pe care ne-o dorim, spre OMUL şi Medicul care urmează să fim.
Să nu uităm însă, că învățatul nu se sfârșește acum, iar greul abia acum începe.
Această zi este una dintre ultimele când suntem împreună ca promoție. Cred că avem cea mai mare prezență din toţi cei 6 ani.
Doresc ca fiecare dintre noi să rămână cu o amintire frumoasă despre acești ani, despre tinereţea petrecută la Arad, în România.
Vă adresez tuturor felicitări și mult succes la ultima sesiune, la examenul de licenţă şi la examenul de rezidenţiat. Va urma o perioadă cu multă muncă, cu mult efort şi stres.
Sper ca versurile următoare să fie pentru toţi o încurajare:
După o vreme înveți subtila diferență, între a ține o mână și a înlănțui un suflet.
Și mai înveți că dragostea nu înseamnă să te pleci și că a nu fi singur nu înseamnă întotdeauna siguranță.
Începi să-nveți că sărutările nu sunt legăminte, iar darurile nu sunt promisiuni.
Și începi să-ți accepți înfrângerile cu capul sus și privirea înainte.
Și mai înveți să-ți construiești drumul de astăzi
pentru că mâine este prea nesigur ca să-ți poți face planuri.
După o vreme înveți că și soarele arde dacă prea mult te expui.
Așa că fă-ți o grădină a ta și împodobește-ți sufletul
în loc s-aștepți ca altcineva s-aducă al florilor parfum în el.
Și mai învață că poți răbda cu adevărat
că ești într-adevăr puternic
și că ai valoare.
Și mai învață, și mai învață
Cu fiecare despărțire mai învață...
Felicitări Promoţia 2016!


Comentarii

  1. Pentru toate localitatile! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent numai oameni extrem de seriosi si interesati colaboreze cu noi, pentru a lucra in timpul liber sau full-time, la alegere, in asa fel incat sa obtina castiguri imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: pacurarucostica1963@gmail com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu