Adio, grădiniţă, spre şcoală ne-ndreptăm!

Vineri, 20 mai 2016, la Grădinița Română din Bătania a fost triplă sărbătoare: a avut loc Serbarea de sfârșit de an școlar, Serbarea de Adio, grădiniță! și am avut onoarea de a-i avea printre noi la acest eveniment pe colegii noștri de la grădinița parteneră din Timișoara – Școala Gimnazială nr. 27 – Structura: Grădinița P.P. nr.3. Ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a domnului Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul maghiar și a domnului Gheorghe Mihuţ, președintele Autoguvernării Române din Bătania.

Serbarea a avut loc pe scena Casei de Cultură din Bătania, unde părinți, bunici, frați, surori, alte rude și prieteni, au urmărit cu lacrimi în ochi repertoriul special.
Programul a început cu serbarea de sfârșit de an școlar a grupei mici Dino, conduși de doamnele educatoare Mihaela Putin și Ecaterina Nagy, continuând cu grupa mijlocie-mare Bambi, îndrumați de doamnele educatoare Adelina Olteanu-Sturza și Ecaterina Nagy. Copiii au cântat, au dansat și au recitat poezii în cele trei limbi studiate la noi: română, maghiară și engleză.
Grupa mică Dino și grupa mijlocie Bambi și-au luat rămas bun de la grupa mare, prin poezii tematice, recitate în limba română și în limba maghiară.
Zece preșcolari și-au luat „La revedere” de la grădiniță, urmând ca din septembrie să fie elevi silitori la școală: Antal Alexandra, Bulz Darius, Câlbu Patrick, Farkas Levente, Fejes Fanni, Gaudi Attila, Kovács Zsófia, Serac David, Stan Sebastian, Tóth Ádám.
Programul de Adio, grădiniță! a fost emoționant, copiii au cântat și au dansat în română și în maghiară, au recitat poezii cu emoție în glas, luându-și La revedere de la doamnele educatoare, de la dădace și de la grădiniță, în fața numerosului public, de la care au primit multe aplauze. Serbarea s-a încheiat cu un cântec în limba engleză „Good-bye, kindergarten!”, preșcolarii împreună cu educatoarea lor aruncându-și tocile în sus, ca niște adevărați absolvenți de grădiniță.
Acest eveniment a marcat despărțirea de anii petrecuți în grădiniță, alături de doamnele lor dragi și de întreg personalul, care le-au îndrumat pașii spre tot ce e mai frumos și bun în viață. Copiii au mulțumit prin programul lor artistic „mamelor” pentru purtarea de grijă și pentru minunatele clipe petrecute în anii de grădiniță.
În partea a treia a programului nostru a avut loc festivitatea de premiere a copiilor și a părinților. S-au înmânat diplome celor 21 de copii care au participat la Festivalul de folclor pentru preșcolari de la Pecica – „Păstrători de tradiții”. Patru mame care ne-au ajutat foarte mult în această generație de copii au primit diplome pentru cel mai implicat părinte și cel mai săritor prieten al grădiniței, pentru implicare în organizarea diferitelor evenimente din grădiniță și pentru participare la acestea. Apoi, i-am felicitat pe cei 10 preșcolari și le-am urat mult succes la școală, cu emoție, dar și cu mândrie. Toți copiii au fost răsplătiți cu multe aplauze, cu diplome din partea educatoarelor, cu suc din partea comitetului de părinți și cu ciocolată de la oaspeții din Timișoara, cu multe flori din partea părinților și rudelor, care au apreciat deopotrivă dăruirea cadrelor didactice în pregătirea viitorilor școlari.
A fost o serbare foarte frumoasă, evenimentul a avut o încărcătură sentimentală, de bucurie și de mândrie. Din toamnă, păpușile, mașinile, jucăriile, măsuțele și scăunelele de la grădiniță se vor schimba în caiete, cărți, stilou, abecedar și socotitoare, „căci atunci cu mare fală/ noi plecăm cuminți la școală!”.
Le dorim copiilor o vacanță plăcută și mult succes la școală!

Prof. Adelina Olteanu-Sturza

Comentarii