Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită şi la Jula

În ziua de vineri, 24 iunie, cu începere de la ora 18.00, Institutul Cultural Român Budapesta va sărbători Ziua Universală a Iei printr-o expoziție cu atelier de confecționare a iei realizate de Aurelia Matei-Lazea şi Pălăguța Hodor și un concert al naistului Radu Nechifor. Programul cultural este realizat în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și se va desfășura la sediul acesteia, din Jula (str. Dozsa nr. 8).
Radu Nechifor este naist, profesor și artizan de naiuri. Aurelia Matei-Lazea este creator popular, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale din zona Munților Apuseni, iar Pălăguța Hodor, creator popular din Slătioara, Maramureș, din mâinile căreia ies țesături excepționale.
Intrarea la eveniment este liberă.
*

Prin această manifestare, pentru prima dată, şi românii din zona oraşului Jula vor sărbători Ziua Iei. Doamnele şi domnişoarele sunt rugate, dacă pot, să vină la eveniment în ie românească sau în orice bluză tradiţională moştenită de la bunica. La momentul potrivit, vom face o fotografie de grup pentru a populariza una dintre cele mai frumoase moşteniri româneşti. Sunt aşteptaţi cu mult drag la expoziţia cu atelier şi la concertul de nai şi toţi cei care nu au o ie românească, dar sunt interesaţi de folclorul românesc!

Comentarii

  1. Lucru la domiciliu!
    Oportunitate foarte serioasă! Începe acum! Lucrezi în timpul liber! Faci bani rapid! Comision direct motivant! Avem planuri mari de dezvoltare! Pentru detalii, intră acum pe site-ul: bit.ly/2970T6o

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu