Preşedintele României Klaus
Iohannis a semnat, pe 6 iulie, decretul de numire a lui Marius Gabriel Lazurca în postul de
ambasador al României la Budapesta.
Diplomatul de carieră originar din Timişoara îl va
înlocui pe Alexandru Victor Micula,
care a fost numit în aprilie în funcţia de secretar de stat în Ministerul
Afacerilor Externe. În primii ani de după schimbarea de regim, Marius Gabriel
Lazurca a absolvit în paralel Universitatea de Vest din Timişoara şi
Universitatea Sorbonne, specializarea filologie, iar ulterior a obţinut
masteratul şi doctoratul la Sorbonne, în specializarea istorie-antropologie.
Marius Gabriel Lazurca şi-a început cariera diplomatică în 2006, ca ambasador
al României pe lângă Ordinul Cavalerilor de Malta.
În perioada 2010–2016, Marius Gabriel Lazurca a fost
ambasadorul României în Republica Moldova, iar anterior a fost ambasadorul României
la Vatican. În Monitorul Oficial al Ungariei a apărut pe 22 iunie decretul
preşedintelui Ungariei, în care Áder
János „îşi exprimă acceptul cu privire la numirea noului ambasador
extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria”.
I.K.
Comentarii
Trimiteți un comentariu