În perioada de 25
iunie și 3 iulie, un grup de pelerini din Budapesta, cu sprijinul financiar al
Autoguvernării Române din sectorul VII și al Parohiei Ortodoxe Române din
Budapesta, a participat la un pelerinaj mai lung, în cadrul căreia au vizitat
mai multe mănăstiri din Muntenia.
Pelerinajul, care
din punct de vedere al traseului și al cazărilor a fost organizat de credincioasa
Şerbana Kiss-Meiroșu, a început, cel
puțin pentru autorul acestor rânduri, la Băile Herculane, unde cele două
grupuri de pelerini s-au întâlnit. Din păcate, renumita stațiune balneară, la
ora actuală nu arată chiar așa de frumos cum arăta ea pe vremuri, indiferent că
vorbim despre perioada Monarhiei Austro-Ungare, sau chiar despre anii
comunismului. Deci, prima impresie nu a fost una pozitivă, dar pe parcursul
drumului nostru am văzut atâtea lucruri deosebit de frumoase, încât acest start
mai puțin plăcut a fost și uitat.
Pentru a
împrospăta amintirile pelerinajului din anul trecut, de la Băile Herculane ne-am
îndreptat spre Mraconia, loc care nu este suficient de văzut doar odată într-o
viață. De la relieful sculptat în stâncă al lui Decebal și de la Mănăstirea Mraconia
de la Cazanele Dunării ne-am întors la Orșova, unde am fost cazați în primele
două nopți.
În ziua următoare
(26 iunie), în Duminica Tuturor Sfinților, am avut bucuria de a sluji în
biserica Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova, unde părintele duhovnic Dionisie al obștei de maici m-a rugat și
pentru a rosti o predică. După Sf. Liturghie am fost poftiți la masă, după care
ne-am îndreptat spre Drobeta-Turnu Severin, oprindu-ne lângă hidrocentrala de
la Porțile de Fier.
Ziua de 27 iunie
s-a început cu vizitarea Mănăstirii Tismana, ctitoria Sfântului Nicodim de la
Tismana, care apoi a fost întregită sub domnia lui Radu I. Basarab (1377–1383),
Dan I. Basarab (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418). Ctitorul
mănăstirii a plecat din Sf. Munte la îndemnul Maicii Domnului, și a ctitorit
mai multe așezăminte monahale în Țara Românească. De la Tismana am călătorit
spre Târgu Jiu, dar înainte de a ajunge la reședința județului Gorj, ne-am
oprit în satul Hobița, locul de naștere al sculptorului român de renume mondial,
Constantin Brâncuși (1876–1957). Aici am vizitat casa țărănească a familiei
Brâncuși, iar în orașul Târgu Jiu acele parcuri frumos întreținute (din păcate,
orașul nu arată chiar așa de frumos), care adăpostesc operele de seamă ale
marelui sculptor (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta
sărutului și Coloana fără sfârșit).
De la Târgu Jiu
ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Lainici, a cărei biserică a fost
ctitorită încă în secolele XIV şi XV. După tradiția locală, lângă această
biserică a sihăstrit într-o peșteră și Sf. Nicodim de la Tismana. Biserica
renumită ca centru duhovnicesc ortodox, deși nu se afla pe teritoriul
Imperiului Habsburgic, a fost distrusă de generalul Bukow, care între anii 1750–1765
a distrus sute de așezăminte ortodoxe în Transilvania. Mănăstirea actuală a
fost construită între 1812–1847, care între anii 1854–1900, cu mai multe întreruperi
a fost condus de Cuviosul Irodion de la Lainici (1821–1900), care o vreme a
fost și duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Moaștele Cuviosului Irodion
au fost aflate în 2009, iar în anul următor a fost canonizat de Sfântul Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române.
După noaptea
petrecută la Lainici, pe traseul nostru au urmat următoarele mănăstiri: Schitul
Crasna, Mănăstirea Polovragi, după care am intrat și în Peșterea Polovragi,
apoi Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistrița, oprindu-ne pentru noapte la
Mănăstirea Arnota. Spațiul pus la dispoziție nu ne permite ca despre fiecare
loc sfânt vizitat să oferim cititorilor mai multe detalii, căci ne-am pierde în
mulțimea datelor istorice. Deci, vom prezenta traseul pelerinajului nostru
semnalând doar câteva date importante despre locul vizitat, chemând cititorii
acestor rânduri ca, dacă au posibilitatea, să treacă prin acele locuri unde și noi
am avut bucuria de a trece. În biserica mănăstirii Bistrița am văzut
iconostasul renumit, care a fost făcut în Viena, în stil gotic, fiind singurul
iconostas din România, care a fost făcut în acest stil, cu totul aparte spiritualității
ortodoxe. (Iată, ce am moștenit de la austrieci: în Ardeal ne-au distrus multe
biserici și mănăstiri, de către generalul Bukow, iar în Oltenia ne-a lăsat un
iconostas gotic. Care, totuși, merită văzut.) De aici ne-am urcat la mănăstirea
Arnota, aflată pe vârful unui deal mai înalt. Legenda spune că Matei Basarab, ctitorul
acestei mănăstiri, fiind urmărit de turci, s-a refugiat pe un platou al
muntelui, şi a hotărât că dacă va scăpa va ctitori aici o mănăstire.
În ziua
următoare, prima oprire am avut-o la mănăstirea Surpatele, ctitoria Mariei
Brâncoveanu, soția Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. A urmat mănăstirea
Dintr-un Lemn, al cărei biserici vechi, potrivit tradiției, a fost construită
dintr-un singur stejar. De aici ne-am îndreptat spre stațiunea Govora, unde
ne-am oprit pentru masă, ca plecând de aici, să vizităm și mănăstirea Govora,
loc important nu numai pentru spiritualitatea ortodoxă română, dar, prin
tiparnița ei, și pentru istoria culturii românești. De aici, prin Râmnicu
Vâlcea, am ajuns la mănăstirea Cozia de pe malul Oltului, ctitoria lui Mircea
cel Bătrân, unde ne-am odihnit pentru noapte.
De la Cozia am
ajuns, în ziua următoare, la mănăstirea Turnu, aflată în apropierea Coziei. O
mănăstire mai modestă, aflată într-un mediu pitoresc, nu departe de Olt, de
care mă leagă o amintire a copilăriei mele, reușind să identific un loc pe care
l-am vizitat cu părinții mei, încă prin anii ’70, care a rămas adânc imprimat
în memoria mea. Și nu întâmplător. Aici, grupul nostru de pelerini, a primit și
lapte proaspăt muls de viețuitorii acestei mănăstiri, ca să avem putere de a
ajunge la mănăstirea Ostrov, aflată pe o insulă a Oltului. Maicile acestei
mănăstiri ne-au relatat legenda legată de acest loc sfânt, potrivit căreia, la
începutul anilor ’80, când s-a construit barajul pe Olt, înainte de mănăstirea
Cozia, era plănuită, că insula, împreună cu mănăstirea, să fie inundată.
Potrivit legendei locale, Elena Ceaușescu, care nu cu mult timp înainte a
suferit în această zonă un accident rutier și a scăpat, primind un telefon în
care i s-ar fi spus că „lasă că încearcă”, a ordonat ca insula să fie ridicată
în așa măsură ca să nu fie inundată de nivelul ridicat al Oltului. A urmat
Curtea de Argeș, unde pe lângă renumita mănăstire și biserică am putut arunca o
privire la noua catedrală episcopală, aflată încă în construcție, unde va fi
înmormântat și regele Mihai. Ne-am mai oprit la mănăstirile Corbii de Piatră și
la Robaia.
A urmat ziua mult
așteptată a trecerii în Ardeal prin drumul Transfăgărășan, cu oprire la barajul
Vidraru, la mănăstirea Sf. Ilie Tesviteanul și la Bâlea Lac. Aici, la
altitudinea de 2040 de metri (unde găsești așa ceva în Ungaria?), aflați în
mijlocul norilor și îmbrăcați ca în toamnă, am admirat lacul glaciar. Coborând
de la această altitudine neobișnuită, am trecut prin Cârțișoara, locul de naștere
al lui Badea (Gheorghe) Cârțan (1849–1911), unde am vizitat mănăstirea ortodoxă
cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, care în anul 1761 a fost distrusă de
trupele austriece. Ultima țintă a acestei zile a fost Mănăstirea Sâmbăta de
Sus, a cărei biserică a fost construită din grija lui Constantin Brâncoveanu.
Construirea actualului ansamblu mănăstiresc, încă în anii comunismului, a fost
inițiată de mitropolitul Antonie Plămădeală, care este și înmormântat aici,
alături de alți mitropoliți ai Ardealului. Autorităților comuniste li s-a spus
că în acest loc se construiește un muzeu, astfel a fost dată aprobarea pentru
terminarea lucrărilor.
După vizitarea
muzeului în care am văzut un epitaf frumos, pictat de Arsenie Boca (1910–1989),
și a bibliotecii mănăstirii care s-a bazat pe colecția de cărți a
mitropolitului Plămădeală, grupul de pelerini s-a despărțit, doamnele îndreptându-se
spre Florești, iar noi spre Sibiu, de a petrece o zi în orașul frumos al studenției
mele. De aici am luat drumul Budapestei, unde am ajuns foarte oboșiți, dar
plini cu amintiri de neuitat, pe care, dacă ne ajută Dumnezeu, le vom
împrospăta cu mare bucurie în anii următori.
pr. Marius Maghiaru
Comentarii
Trimiteți un comentariu