România în doliu

România va fi pe 13 august în doliu, dată la care va fi înmormântată Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României. Deşi a încetat din viaţă într-un spital din Elveţia, ţara în care locuia, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost adus în România marţi, 9 august. Potrivit tradiţiei Funeraliilor Regale, corpul Reginei Ana a fost depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, apoi pentru o zi în Sala Tronului din Palatul Regal de la Bucureşti. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, sâmbătă, 13 august. Regina Ana a murit pe 1 august, la vârsta de 92 de ani, vegheată de Regele Mihai I al României şi fiicele sale.


Majestatea Sa Regina Ana a fost cea mai longevivă soţie de suveran din întreaga istorie a României. A trăit în această viaţă cât alţii în zece, iar povestea sa poate fi oricând un subiect de film. A fost regină, soţie, mamă şi bunică, dar a fost şi voluntar în armata franceză, şi vânzătoare în America în vremuri grele. Energică şi poate chiar rebelă, Majestatea Sa Regina Ana a preferat de multe ori bocancii în locul pantofilor cu toc. I-a plăcut să călătorească şi nu să brodeze. A născut cinci fete, iar la zilele de naştere îşi dorea să fie înconjurată de cei dragi.


Regina Ana a fost născută în cel mai burghez arondisment parizian, în familia princiară de Bourbon-Parma, ca fiică a principesei Margareta a Danemarcei, educată, asemeni tuturor fetelor de familie regală, în spiritul credinţei, muncii, devotamentului şi datoriei, devenită, din chiar ceasul căsătoriei, şi rămasă, pentru o jumătate de secol, Regina în exil a unei ţări nefericite.
Alteţa Sa Regală Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în 1923, la Paris. Regele Mihai I şi Regina Ana s-au cunoscut pentru prima dată în Londra, în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh. Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire.
A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992. Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei.
În urma căsătoriei s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Cum Regelui Mihai I al României nu i s-a permis să vină mult timp în ţară, Regina Ana a pus pentru prima oară piciorul pe pământ românesc abia în anul 1992, de Paşti, fără să fie însoţită de soţul ei. Cu ocazia vizitelor în România, ea a participat la diferite acţiuni de binefacere. Între anii 1992–1997, Regina a vizitat (fără Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Însă cel mai bine s-a simţit în sate, unde a considerat că găseşte spiritul autentic românesc. În anul 1997, restricţiile au fost ridicate, iar Familia Regală, în frunte cu Regele Mihai I, a ajuns în ţară şi a primit o parte din proprietăţile confiscate.
Din păcate, Regina Ana a României nu a apucat să poarte niciodată coroana. Regele Mihai şi Regina Ana au locuit, din 2004, la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi în funcţie de angajamentele lor publice, Regele şi Regina au ales să fie alături de cei dragi fie la castelul de la Săvârşin (din judeţul Arad), fie la palatul Elisabeta din Bucureşti.
Regina Ana la fel ca Regele Mihai I a fost un ambasador al României, al imaginii valorilor profunde, departe de ţară. Prin modul demn şi simplu în care a trăit şi a slujit Omul destinului său, Ana a României a fost un miracol de susţinere pentru Mihai I. „Simt că trebuie să fac mai mult pentru omul meu şi pentru visele lui. Dumnezeu mi-a dat omul vieţii mele”, spunea Regina Ana.
Regina Ana s-a întors acum acasă pentru totdeauna. Românii o s-o conducă pe ultimul său drum pe 13 august, la Curtea de Argeş. Pentru ea, lungul exil s-a încheiat.

A.B.

Comentarii