Guvernul
Ungariei a înfiinţat Premiul „Pentru Naţionalităţi” cu scopul de a recunoaşte
activitatea deosebită depusă de persoanele fizice, organizaţiile sau
autoguvernările naţionalităţilor din ţară. Se ia în considerare activitatea
depusă în interesul comunităţii, în domeniul culturii, educaţiei, cultelor,
cercetării, economiei şi mass-media. Premiul se decernează cu ocazia Zilei Naţionalităţilor,
pe 18 decembrie.
Propunerile
pentru distinşii anului 2016 se pot face până pe 30 septembrie, şi trebuie
înaintate, atât pe cale poştală cât şi electronic, pe adresa Secretariatului de
Stat pentru Naţionalităţi, Culte şi Sfera Civilă din cadrul Ministerului
Resurselor Umane (1884 Budapesta, Pf. 1) şi pe titkarsag.nf@emmi.gov.hu.
În anii
anteriori, dintre românii din Ungaria, următorii au fost distinşi cu premiul „Pentru
Naţionalităţi” (sau „Pentru Minorităţi”, cum se numea înainte), cel mai înalt
premiu din Ungaria acordat naţionalităţilor: Consiliul Local din Micherechi,
Echipa de păstrare a tradiţiilor din Aletea, profesorii Ion Budai, dr.
Gheorghe Petruşan, dr. Maria Gurzău Czeglédi, Gheorghe Marc, regizorul Cornel Mândruţău, artistul plastic Ştefan
Oroian, medicul dr. Ioan Ciotea,
iar anul trecut profesorul Daniel Negrea.
E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu