Biserica
Baptistă din Micherechi, pe data de 9 octombrie, a mulțumit Domnului Dumnezeu într-un
cadru festiv pentru binecuvântările materiale și spirituale de care i-a făcut
parte.
Cu
această ocazie, alături de membrii bisericii au participat consăteni, oaspeți
din alte localități, din partea primăriei domnul vice-primar Bertold Netea și din partea școlii
doamna director adjunct Ana Ruja.
Pastorul Petrică Crețu a mulțumit
tuturor celor prezenți și i-a apreciat pentru alegerea pe care au făcut-o.
Închinarea
a fost condusă de Corul Bărbătesc al Bisericii Baptiste „Harul” din Lugoj, iar
Cuvântul Scripturii a fost proclamat de fratele păstor David Nicola, care a încurajat biserica să mulțumească lui Dumnezeu
și să fie mulțumită într-o lume nemulțumită care nu mai știe să mulțumească. Între
cele două servicii, corul bărbătesc alături de fratele David Nicola au fost
găzduiți la masa de prânz. După amiază, mesajul evangheliei a îndemnat membrii
bisericii să își umple inimile de dragostea care vine de la Dumnezeu. Iar
pentru a se putea bucura de iubirea divină trebuie ca toți să aibă o inimă
curată, un cuget bun și o credință neprefăcută. Pe parcursul închinării, corul
bărbătesc a pregătit inimile pentru un timp special în care biserica a mulțumit
prin rugăciuni individuale.
La
terminarea serviciilor, atât de dimineață cât și după-masă, credincioșii au
fost invitați să aibă părtășie unii cu alții în curtea bisericii la un ceai și
o felie de cozonac. În acest timp, membrii bisericii au putut depăna amintiri și
socializa cu musafirii care au fost în mijlocul lor.
Pentru
reușita acestei zile, biserica mulțumește întâi lui Dumnezeu şi apoi Ministerului
Resurselor Umane din Ungaria, care a susținut această sărbătoare acoperind
cheltuielile de transport și de masă ale celor veniți din Biserica Baptistă
„Harul” din Lugoj.
În
urma binecuvântărilor lui Dumnezeu celebrate de biserică în această zi a mulțumirii
se poate spune din toată inima: Soli Deo
gloria! (Totul pentru Slava lui Dumnezeu!)
A
consemnat Andrea Crețu
Comentarii
Trimiteți un comentariu