Editorial - Aparent şi pe moment, suntem foarte bogaţi

„Ce eveniment de înaltă ţinută!!! Dar unde sunt conducătorii oraşului când în urbea lor se întâmplă aşa ceva?” – exclamă un participant ungur. „Ce bogaţi suntem noi, românii din Ungaria, că avem un astfel de cor! Însă nu văd aici, în biserică, pe nimeni din conducerea Autoguvernării pe Ţară. Domnul parlamentar al românilor din Ungaria unde este când un cor românesc, alături un mare grup de români, sărbătoreşte 25 de ani de existenţă?” – se întreabă mai mult pe sine un român „civil” (se înţelege: care nu primeşte salariu pentru că este român), la aniversarea Corului „Pro Musica”, care s-a ţinut sâmbăta trecută în Catedrala Sf. Nicolae din Jula. Am ales să cităm doar aceste două păreri, pentru că suntem convinşi că au fost în cea mai mare măsură sincere când s-au referit la calitatea evenimentului şi nepărtinitoare atunci când au criticat lipsa unor lideri aleşi unguri sau români. Sigur, actualii şi foştii corişti români au hotărât să sărbătorească un sfert de secol de existenţă a corului în primul din dragoste faţă de cântarea în comun, dar credem că şi pentru a arăta lumii valoarea unui cor în lumea noastră culturală românească din Ungaria foarte sărăcăcioasă.

Nu vom ridica în slăvi şi nici nu vom aduce osanale vreunei persoane din acest cor, deoarece suntem convinşi că la existenţa de două decenii şi jumătate fiecare fost şi actual membru şi-a adus contribuţia sa importantă, şi tocmai asta e cel mai frumos într-o astfel de mişcare: unitatea. Ei, coriştii de la „Pro Musica” nu trâmbiţează (prin reviste, cum fac alţii) despre unitate şi colaborare, ci efectiv asta fac. Sâmbăta trecută, la aniversarea jubiliară a corului exact asta am simţit: suntem foarte bogaţi pentru că avem un astfel de cor care duce mai departe tradiţia mişcării corale româneşti din Ungaria, un cor valoros cu un repertoriu bogat, un cor cu un trecut bogat. În mod categoric, aparent şi pe moment, suntem foarte bogaţi, dar putem fi liniştiţi oare şi în privinţa viitorului acestui cor? Şi asta nu mai este doar problema coriştilor. Şi nici măcar nu este doar problema Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria în cadrul căruia funcţionează corul. Este problema întregii comunităţi şi, în special, a conducătorilor noştri.

Trăim vremuri când şi degetele de la o singură mână sunt multe pentru a enumera câte coruri româneşti avem în Ungaria. E mult prea puţin să ne lăudăm că avem totuşi câteva echipe de dansuri, pentru că aşa cum am menţionat şi pe marginea Zilei Culturale a Românilor din Ungaria, cultura unui popor nu sunt doar dansurile şi cântecele populare. Cultura înseamnă artă, muzică, coruri, cărţi, literatură, etc. Toate astea dacă le practicăm în limba noastră maternă, în limba română, atunci vom fi într-adevăr bogaţi. Şi atunci vom avea în faţă un viitor sigur.

Despre mişcarea corală poate cel mai frumos a vorbit nu demult prof. dr. Emanuel Pecingină, maestru corepetitor al Corului Madrigal din Bucureşti, care spune într-un interviu acordat Agerpres că „mişcarea corală este un fenomen sacru, care-i învaţă pe oameni să se accepte, să se îngăduie unul pe celălalt, să se integreze, să se înţeleagă, să se întrajutoreze”. La fel ca cei din România, şi noi, românii din Ungaria avem nevoie de astfel de „fenomene sacre”, care fac lumea mai frumoasă, mai paşnică.

Până să se nască noi coruri româneşti în satele şi oraşele în care trăiesc români în Ungaria, ne rămâne doar să-i dorim Corului „Pro Musica” din Jula o viaţă lungă şi multe succese pe viitor.

Eva Şimon