Ziua Armatei Române și Ziua morților în Ungaria

Cu prilejul Zilei Armatei Române au fost omagiați și în Ungaria soldații români care își dorm somnul de veci în pământul acestei țări. Evenimentele au fost organizate de către reprezentanțele diplomatice ale României în Ungaria, dar şi de autorități județene și locale. Astfel, miercuri, 26 octombrie, ambasadorul României la Budapesta, domnul Marius Lazurca, şi ataşatul apărării, militar şi aero, Toma Ştefan Savu, au participat, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, la o ceremonie de depunere de coroane de flori în oraşul Miscolț, la monumentul ostaşilor români.

În aceeași zi a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de pr. protopop Aurel Becan și o ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central al oraşului Seghedin, unde sunt înmormântaţi soldaţi români. Alocuţiunea domnului consul general Ioan Fodoreanu, de la Consulatul General al României din Seghedin, a avut în centru eroismul ostaşilor români. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din Seghedin, Macău, precum şi ai primăriei din Seghedin.




În ziua de 28 octombrie, în județul Bichiș au fost organizate astfel de evenimente în mai multe localități. O ceremonie și o slujbă de pomenire a avut loc la Micherechi, la monumentul din cimitirul vechi şi la monumentul soldaţilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Elevii de la școala generală din localitate au recitat poezii în cinstea eroilor, și au fost rostite alocuțiuni referitoare la însemnătatea momentului, de către primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea. S-a oficiat de către preotul paroh Ioan Bun și o slujbă de pomenire, atât la cele două monumente ale eroilor, cât și la Monumentul Strămoșilor din centrul satului, ridicat de către pr. Nicolae Bordașiu din București, care este urmașul preoților de odinioară din Micherechi.
Au fost depuse coroane de flori, după o ceremonie oficiată la mormintele eroilor români din fostul cimitir reformat din Șercad, de către reperezentanți ai primăriei orașului Sercad, în frunte cu primarul Mokán István, precum și reperezentanți ai autoguvernării românești din acest oraș, alături de Florin Vasiloni, consul general al României la Jula și Tiberiu Iuhas, președintele AȚRU.
S-au făcut rugăciuni şi au fost depuse coroane de flori la mormântul primului ambasador al României în Ungaria după anul 1990, Simion Pop, care îşi doarme somnul de veci în cimitirul aflat în cartierul Oraşul Mic Românesc din Jula. De câţiva ani, de Ziua Armatei și Ziua Morţilor, românii din Jula şi reprezentanţii diplomaţiei române îşi exprimă omagiul faţă de singurul diplomat român care a dorit să fie înmormântat printre românii din Ungaria. Slujba de pomenire a fost celebrată de pr. Petru Puşcaş.


Pe 2 noiembrie, Consulatul General al României a organizat în cinci locaţii din cadrul circumscripţiei consulare ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români cu ocazia Zilei Armatei Române. Manifestările au inclus slujbe religioase şi depuneri de coroane de flori în oraşul Dobriţân la monumentul ostaşului român şi la cimitirul municipal. La eveniment a fost prezent şi domnul Szentei Tamás, director în cadrul Primăriei locale. Delegaţia consulatului, în frunte cu Florin Vasiloni, consul general, şi pr. ortodox Ionuţ Negrău, s-a deplasat în oraşul Hajdúböszörmény, unde la ceremonia desfăşurată în „Cimitirul soldatului român" au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale. La ceremonia de la Nagykereki au participat un grup de cetăţeni din localitate, iar la cea de la Săcal a fost prezentă şi Eva Boncza, preşedintele Autoguvernării Româneşti din localitate.

A.B.

Comentarii