1 feb. 2017

Alexandru Gaál (1920–2017)

Alexandru Gaál, cel mai longeviv abonat şi cititor al revistei noastre, a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, la vârsta de 97 de ani.
Născut pe 14 martie 1920, la Săcal, părinţii lui ţărani muncitori, Ioan Gaál şi Maria Gaál Karácsony, au sădit în sufletul lui Alexandru şi al fratelui său mai mic Ioan, dragostea faţă de muncă şi de frumos şi, nu în ultimul rând, dragostea fată de Dumnezeu. Alexandru Gaál a fost un om de omenie, stimat de consăteni, un ţăran muncitor, a contribuit prin funcţiile pe care le-a avut în satul său natal la dezvoltarea localităţii. În tinereţe a fost prizonier pe frontul din Rusia, întors acasă s-a căsătorit cu Maria Gitye, cu care a trăit împreună 66 de ani. Au crescut două fete, pe Elena şi Clara, din partea cărora le-au mângâiat bătrâneţile 4 nepoţi şi 7 strănepoţi. În anii 1950, Alexandru Gaál a fost şi membru delegat în Uniunea Democratică a Românilor din Ungaria cu sediul la Jula, unde a reprezentat cu cinste românimea din Bihorul unguresc.

A fost condus pe ultimul drum de familie şi cunoscuţi, miercuri, 25 ianuarie, şi aşezat la loc de odihnă în cimitirul ortodox din Săcal. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...