Editorial - Fără principii nu avem nici viitor

Un subiect ce revine în discuţie din când în când, dar tot mai rar şi tot mai slab argumentat: de ce nu se pot prinde posturi TV româneşti în Ungaria? Chiar mai are cineva nevoie de aşa ceva? Rezolvarea se tergiversează aşa de mult, încât majoritatea a renunţat deja să mai vadă Tezaur folcloric duminică la prânz sau să afle ştiri din ţara-mamă în limba română. Decât să supărăm pe cineva sau să deranjăm, mai bine înghiţim şi această găluşcă…
Odată cu trecerea de la semnalul analog la digital, au dispărut programele TVR din ofertele reţelelor de TV din localităţile noastre de pe lângă graniţă, astfel că de câţiva ani buni românii din Ungaria nu mai pot urmări niciun post de televiziune din România. Se mai uita cineva la ele? Se pare că nu mulţi, deoarece scandal sau supărare mare nu a rămas în urmă. Extrem de puţini au fost cei care au cerut în continuare aceste posturi, au sunat în stânga şi în dreapta, au încercat să găsească o soluţie, trăgând la răspundere până şi AŢRU de ce nu face ceva pentru rezolvarea acestei situaţii. Au trecut ani buni de atunci. Fără niciun rezultat.
După ce luptele individuale ale abonaţilor cu propriile lor servicii de TV au eşuat, unii au solicitat ca Autoguvernarea pe Ţară să intervină şi să caute o soluţie. De ce AŢRU? S-ar crede că „aleşii” noştri cunosc paragraful 49 al Legii pentru Naţionalităţi, prin care se asigură dreptul naţionalităţilor de a prinde canale de televiziune publică în limbile lor materne, iar statul se obligă să contribuie – prin contracte internaţionale – la recepţionarea serviciilor audiovizuale din ţările-mamă.
E adevărat, de mai bine de un an, Comisia mass-media a AŢRU a încercat din nou să atragă atenţia asupra acestei probleme, însă fără rezultate concrete. Acum se pare că a apărut o luminiţă la capătul tunelului. Dar numai pentru cei din Jula. Un important serviciu de telecomunicaţie vrea să intre pe piaţa din acest oraş. O singură promisiune are deocamdată: va difuza programul televiziunii locale maghiare, Gyula TV. Acestui serviciu de telecomunicaţii vor să i se adreseze acum atât AŢRU, cât şi Autoguvernarea Românească din Jula pentru a introduce „măcar un singur post românesc de televiziune” (citat din propunerea AŢRU). Părere personală: trebuia să cerem măcar zece posturi, ca să primim unu. Aşa mi-e teamă că vom primi… nici jumătate. Am o presimţire pesimistă. Dar să nu am dreptate…
Dacă cerem puţin sau, cum de obicei facem noi, nu cerem nimic, nu deranjăm pe nimeni. Rămânem invizibili. Renunţăm singuri, fără să ne forţeze cineva, până şi la drepturile noastre asigurate prin lege. Mentalitatea noastră laşă ne va afecta însă viitorul. Ştiu, sună patetic. Când zic asta nu mă refer doar la renunţarea la posturile TV din România, ci în general la toate problemele legate de supravieţuirea noastră ca naţionalitate română în Ungaria. Suntem laşi, oportunişti, avem mentalitate de slugi, suntem total lipsiţi de principii. Unii vorbesc despre comunitatea de români „istorici” din Ungaria doar la timpul trecut, pentru ei mai există eventual mici enclave nesemnificative, care poate mai merită cercetate din punct de vedere etnografic, antropologic, şi atât, nimic mai mult.
Cine-şi mai aminteşte că până acum câţiva ani televiziunile locale din Jula şi Bichişciaba au difuzat ştiri şi emisiuni în limba română despre comunităţile locale? Aţi auzit că ar fi făcut cineva scandal pentru încetarea acestora? Linişte totală. Chiar nu ne pasă???

Eva Şimon

Comentarii