7 feb. 2017

Ştefan Oroian şi Adela Kiss, laureați cu premiile de excelență ale ICR Bucureşti

Cea de-a doua ediție a Galei premiilor de excelență pentru românii din comunitățile istorice și-a desemnat câștigătorii, luni, 30 ianuarie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Național din București. Organizat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcția Români din Afara Granițelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni, evenimentul a prilejuit recunoașterea contribuției unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul comunităților românești la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință.

Premiile au fost oferite de Institutul Cultural Român, iar patru dintre acestea de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni.
Premiații pentru Ungaria au fost: reputatul artist plastic Ștefan Oroian. Pictor, grafician şi sculptor de naţionalitate română, născut la 19 februarie 1947 la Bătania, Ungaria. A făcut studii de specialitate la Seghedin şi Budapesta. Desfăşoară o bogată activitate în domeniul ilustraţiei şi a graficii de carte, devenind redactor artistic al săptămânalului „Foaia Noastră”, organul de presă al românilor din Ungaria. În 1993 este fondator al Editurii „Noi” din Jula. Înainte de a deveni jurnalist, a fost profesor de desen la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula. Este angajat al redacţiei săptămânalului „Foaia românească” până la pensionarea sa din 2001. În anul 1991, înfiinţează şi conduce până în ziua de azi Corul românesc „Pro Musica” din Jula. În februarie 2017, Ştefan Oroian – cel mai important artist plastic al comunităţii istorice a românilor din Ungaria – împlineşte 70 de ani, dintre care 50 i-a închinat artei. Expune, din 1968, îndeosebi la expoziţii de grup şi colective organizate la Szeged (1992–1998), în 1982 fiind primit în Asociaţia Artiştilor Plastici din Ungaria. Din 1995 este membru al AIAP, UNESCO, Paris. Din 2000 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Ungaria. Membru de Onoare al Filialei Uniunii Artiştilor Plastici Arad din 1995. Pentru activitatea sa a fost distins cu numeroase premii, printre care premiul Artiştilor Plastici din judeţul Békés (Ungaria), Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (România), Meritul Crucea de cavaler (Ungaria). Lucrări semnate Ştefan Oroian au fost prezentate în mai multe expoziţii personale din Ungaria, România, Germania, Franţa, Olanda, Italia.
Celălalt premiat a fost Adela Kiss grafician, artist plastic. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula în anul 1994, după care a fost bursiera Statului Român la Academia de Artă „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca – secţia design, pe care a terminat-o în anul 1999, după care tot aici a făcut şi un curs postgradual. După studii, s-a întors în comunitatea din care a plecat, stabilindu-şi sediul în capitala Ungariei. Lucrările sale au fost prezente în cadrul mai multor expoziţii personale sau de grup, organizate în România (Baia Mare, Alba Iulia, Timişoara, Cluj-Napoca), Ungaria (Jula, Budapesta, Seghedin, Bichişciaba, Gödöllő), Anglia (Liverpol), Albania (Permeti), Austria (Werfenweng) sau Maroc. În anul 2015 a participat cu o expoziţie de grup la Filiala din Seghedin a ICR Budapesta. Este membră a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Arta ei fină, rafinată, plină de sensibilitate şi de un elan tineresc original, se inspiră din moştenirea de la tatăl său, român originar din Bihorul unguresc, şi de la mama sa, româncă originară din Micherechi.
Premiile au fost înmânate de Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor din Camera Deputaților, Mircea Druc, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada mai 1990 – mai 1991, Michael Tița, consilier patriarhal, coordonatorul Sectorului relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe din cadrul Patriarhiei Române, Nicolae Brânzea, director general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi", Cristina Lorenț, director TVR Internațional, Radu Baltasiu, directorul Direcției Români din Afara Granițelor din cadrul ICR.
Gala a inclus momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Maria Gheorghiu, Veta Biriș, Vlad Miriță, Eliza Nirlu, Cătălin Josan, Cristofor Aldea Teodorovici, Ilie Caraș.
„Toți românii din afara țării merită atât atenția, cât și dragostea noastră", a afirmat președinte al ICR, Radu Boroianu. El a pledat pentru „sădirea" în sufletele românilor de pretutindeni a „dragostei de unire sufletească", care „trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare". „E nevoie să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar, de multe ori și pentru recăpătarea identității", a adăugat acesta.
Un scurt mesaj din partea Administrației Prezidențiale a transmis consilierul de stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, Sandra Pralong. La eveniment a fost prezent și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, informează AGERPRES.

E.Ş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...