La o vârstă la care oamenii se complac în
situații, interlocutoarea noastă luptă încă pentru idealuri. De ce menționăm
acest aspect? Ei bine, astăzi vom face cunoștință cu o doamnă din România,
stabilită deja de zece ani în oraşul Jula. Este vorba despre o doamnă de naționalitate
maghiară, Piroska Bokor, o doamnă
puternică, abițioasă, dar totodată sensibilă, fină și drăguță cu toată lumea.
Tanti Piroska participă cu mult drag nu doar la programele culturale româneşti
de la noi, dar este membră şi în Corul „Pro Musica” din Jula. Veniţi s-o
cunoaşteţi mai bine…
Viața i-a rezervat multe lucruri bune și rele,
însă ea a mers tot timpul mai departe fără regrete, doar cu o valiză de vise,
pe care ea le-a făcut de fiecare dată să devină realitate. Tanti Piroska, așa
cum o numesc eu și cunoscuții din Jula, s-a integrat în comunitatea românească
din Jula, vorbește foarte frumos românește, comunică în patru limbi, cântă în Corul
românesc „Pro Musica”, este interesată de scrierile și istoricul românilor din
Ungaria, de când le-a descoperit iubește foarte mult poeziile doamnei Lucia
Borza, etc. Are la Jula atât prieteni români cât și maghiari. Este foarte
activă, a găsit aici ceea ce-și dorea, dar totuși oare îi lipsește ceva? Dragostea
de pământul și de locurile natale și de prietenii de-acasă, ne mărturiseşte de
fiecare dată.
Viața dumneaei nu a fost chiar ușoară. S-a
născut pe 13 iunie 1943, şi a făcut şcoala elementară în Racoşul de Jos, unde a
fost crescută de bunici, rămânând orfană de la şase luni.
– Norocul vieţii mele a fost că m-au luat
bunicii la ei şi m-au crescut doi oameni extraordinari care m-au învăţat
iubire, corectitudine, omenie şi tot ce este frumos pe lumea asta. După aceea
am terminat liceul la Braşov şi şcoala tehnică farmaceutică la Târgu Mureş. Am
terminat în 1963 şi am fost repartizată în Moldova, judeţul Bacău, unde am
trăit cinci ani, timp în care l-am cunoscut pe soţul meu, tatăl copilului meu. Când
a avut copilul un an am ajuns la concluzia că această căsnicie nu merge şi am
divorţat. Am călătorit în această perioadă foarte mult cu fostul soţ, pentru că
era pasionat de călătorii, aşa că din acea căsnicie scurtă m-am ales cu
amintiri din mai multe ţări, şi cu băiatul care este viaţa mea. După divorţ m-am
mutat pe plaiurile mele natale, unde am găsit serviciu exact lângă bunici, în
satul meu. Şi aici am stat cinci ani, după care am primit un post în Braşov. Pot
să spun că am trăit cea mai mare parte a vieţii mele în Braşov.
– Aţi luat în perioada comunistă şi drumul
străinătăţii. V-aţi întors din nou în ţară, iar după câteva popasuri efemere
din viaţa dumneavoastră, aţi luat decizia să veniţi să locuiţi la Jula. De ce tocmai
Jula?
– Scopul meu a fost de a merge în Suedia
pentru viitorul sigur al copilului meu. Am vrut să ajungă într-o ţară
civilizată. Terminase facultatea de inginerie şi în anul 1988 am plecat cu el
în Suedia, am fugit mai bine zis, fără să mă uit în urmă, gândindu-mă atunci
doar la viitorul lui. Aici a făcut încă o dată facultatea de inginerie şi a
primit un post bun, iar după ce am văzut că el e bine, m-am întors în ţară la
Braşov unde am mai lucrat până la pensie. La Jula am ajuns într-o excursie, în
urmă cu vreo 11 ani. Aici am fost cazaţi la nişte oameni extraordinari, la familia
Mihoc, cu care am rămas prieteni. I-am îndrăgit foarte mult, i-am simţit foarte
calzi, prietenoşi, s-au străduit foarte mult ca să ne simţim cât mai bine aici.
M-am îndrăgostit de acest oraş, şi nu am stat mult pe gânduri… Am şi început să
fac demersuri pentru a mă muta aici. Pur şi simplu mi-a plăcut liniştea şi
frumuseţea orașului Jula în acele zile de vară petrecute aici. Şi iată-mă acum
julancă de aproape zece ani. Eu sunt de naţionalitate maghiară, dar am avut
întotdeauna prieteni saşi, români şi maghiari, alături de care am convieţuit
tot timpul în prietenie. Nu de aceea am venit aici pentru că în România nu m-am
simţit bine. Vin dintr-o zonă în care cele trei naționalități chiar trăiesc în
pace și frăție.
– Aţi găsit aici ceea ce căutaţi?
– Cred că da, plus că lipsurile pe care le
aveam în materie de cultură şi muzică, le-am recuperat aici. Am venit la Jula cu
o valiză de visuri care mi s-au împlinit. În Suedia am plecat înainte de Revoluţie
şi am pierdut tot ce aveam atunci în România. Am plecat cu valiza şi am venit
cu valiza din Suedia. Economic, de fapt, eu nu am câştigat nimic din
pelerinajul în Suedia, singurul care a câştigat este copilul meu, care a pornit
într-o carieră frumoasă şi a ajuns într-o situaţie foarte bună. Eu întoarsă în
ţară mi-am luat din banii pe care-i mai aveam atunci un apartament pe care l-am
renovat, pe urmă l-am tot schimbat şi renovat pe altul mai bun, pe urmă pe o
casă, pe care am primit în final atâta cât am cheltuit aici la Jula pe vila pe
care mi-am construit-o.
– Mişcările pe care le-aţi făcut au
necesitat foarte multă muncă, ambiţie, putere, efort… Care este secretul?
– Perseverență, seriozitate, omenie, și
norocul. Acesta din urmă cred că în viața mea a constat în credinţa mea în
Dumnezeu. De câte ori am simţit că mă înec, că am ajuns la cumpănă, Dumnezeu a
venit şi m-a luat de mână şi mi-a îndreptat calea.
– Când v-ați mutat aici la Jula nu v-a părut
rău trezindu-vă singură și străină, la o distanță destul de mare de toți cei
apropiați?
– În luna decembrie a lui 2007 m-am mutat în
casa de la Jula, iar imediat după am avut bucuria de a găsi şi un serviciu la
farmacia de la Hotelul Erkel. Era o farmacie mică, unde am lucrat şapte luni,
după care am fost nevoită să-mi caut altceva pentru că se desfiinţase. Am mai
lucrat periodic câte o zi-două la farmacia de la Spar, pentru a completa la
pensie. La început nu am avut timp să mă gândesc la lucrul acesta, însă acum
simt din ce în ce mai mult lipsa celor dragi.
– Aici aţi căutat şi cred eu că aţi reuşit
pe deplin să vă faceţi prieteni români şi maghiari. Povestiţi-mi puţin despre
cercurile în care v-aţi regăsit aici?
– Primul loc pe care l-am găsit aici şi unde
mă simt bine este Biserica Reformată din Jula. Aici avem un preot care a reuşit
să-mi întărească credinţa şi să-mi dea de fiecare dată când merg la biserică
câte un mesaj de la Dumnezeu. O altă comunitate unde m-am simţit tare bine a
fost Corul „Erkel” din Jula, unde am cântat câţiva ani, dar la un moment dat am
renunţat pentru că acest cor este la un nivel mult mai superior, unde eu la
vârsta mea nu mai fac faţă şi m-am retras. Dar şi azi ţin legătura cu ei. Nu de
foarte mult timp am descoperit Corul românesc „Pro Musica” din Jula, unde
într-adevăr mă simt ca la mine acasă. Sunt aici nişte fete pe care le îndrăgesc
foarte mult.
– Pe poarta dumneavoastră de la intrare
există un bilet pe care scrie „casă de vânzare”. După zece ani de Jula, unde
doriţi să vă încercaţi acum norocul?
– Acasă.
– Înapoi în România?
– Absolut. Eu aşa am obişnuit să spun că
locuiesc în Jula, iar acasă sunt atunci când merg la Braşov şi la Racoş, în
primul rând, în satul meu în care am crescut. Se zice că acasă este locul unde ți-e
inima, acolo unde ți-e mintea. Și eu sunt acolo cu toate astea.
– Pe lângă cele amintite mai sus, cu ce vă
mai petreceţi anii de pensie?
– Am câteva pasiuni, pe lângă citit, gătit,
îmi place să brodez şi să tricotez. Cel mai mult citesc, iar dimineaţa, în
fiecare zi, indiferent de timpul probabil fac Nordic Walking care îmi ia o oră,
mai umblu şi la gimnastică, la cor, în zilele de piaţă merg să-mi iau legumele
şi lactatele proaspete de la gospodinele mele cunoscute. Îmi fac tot felul de
activităţi, însă nu pe termen lung, pentru că am totuşi o vârstă şi doar
Dumnezeu ştie cât mai avem.
– Doar despre câteva din idealurie vieţii
dumneavostră am amintit în acest interviu. Probabil că au mai fost şi altele
multe şi mărunte. Ne dezvăluiți ce rezervă „valiza dumneavoastră cu vise pentru
viitor”?
– Cel mai mare ideal este băiatul meu, pe care
îmi doresc din tot sufletul să-l ştiu bine şi realizat la locul lui. Are un
serviciu în care călătoreşte foarte mult şi stau cu stres până îl ştiu că s-a
întors acasă. Îmi doresc să fie toată viața fericit. Pentru mine îmi doresc
să-mi dea Dumnezeu sănătate să nu ajung la mila şi ajutorul nimănui, pentru
asta fac eforturi, gimnastică, gătesc sănătos, etc. Şi ultima dorinţă ar fi să
pot vinde casa din Jula şi să mă mut acasă, să mă plimb iar prin Braşov cu
prietenele mele din tinereţe.
Anca
Becan
Câtă emoție să citesc aceste rânduri. O cunosc pe aceasta doamnă minunată, am fost vecine în Brașov. Cum pot lua legătura cu ea? Va rog! Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere