Înfiinţat în anul 2012, Ansamblul Folcloric
„Doina Bihorului” din Ungaria, condus de către coregraful Gheorghe Gros,
din Chitighaz, s-a făcut în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute şi
apreciate grupuri de acest gen din Ungaria. Solicitările primite şi aprecierile
din cei cinci ani de activitate reprezintă cartea de vizită la fiecare festival
la care ansamblul ia parte.
Cu membri din trei judeţe din Ungaria, Bihor,
Bichiş şi Ciongrad, ansamblul a pregătit dansuri folclorice tradiţionale ale
românilor din Ungaria, dar şi dansuri din mai multe zone ale României, cu care
se remarcă la fiecare eveniment la care participă. Aşa se face că în decursul
celor cinci ani de muncă, grupul de tineri de la „Doina Bihorului” şi-a
atribuit numeroase aprecieri la festivalurile la care au participat, doar anul
trecut acestea fiind 39 la număr. În luna februarie a acestui an, ansamblul a
fost apreciat de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria cu
premiul „Pentru românii din Ungaria 2016”. Despre munca şi eforturile care stau
în spatele cortinei, am aflat amânunte într-un interviu realizat cu domnul Gheorghe
Gros.
– Aţi instruit mai multe generaţii de
tineri. În ce măsură iubeşte tânăra generaţie de azi cântecul şi dansul
popular?
– Eu cred că într-o oarecare măsură tinerii
de-aici de la noi sunt obişnuiţi cu folclorul. Dar ca să iubească cântecul şi
dansul popular trebuie să-i convingi, să le aprinzi în suflet scânteia,
dragostea pentru folclor, care este zestrea noastră naţională şi fără de care
n-am putea exista ca neam. Cu mulţi ani în urmă am început să instruiesc elevii
de la mai multe şcoli româneşti din comunitate, în cadrul cercurilor de dansuri
populare. Scopul acestor ore de dans era acesta: ca să-i fac pe tinerii noştri
să îndrăgească dansul şi folclorul, tradiţiile noastre. Dacă poţi să-i faci să
iubească acest lucru atunci totul vine de la sine. După mai mulţi ani de muncă
am decis să-i aleg pe cei mai talentaţi şi să organizăm o formaţie, pentru a
avea cu ce ne prezenta la diferite serbări. Aşa a luat naştere prima formă a
acestui ansamblu. Majoritatea tinerilor sunt din Bihorul unguresc, de aici şi
numele ansamblului „Doina Bihorului”. La ora actuală avem dansatori din trei
judeţe, din Bihor, Bichiş şi doi dansatori din judeţul Ciongrad.
– Ce înseamnă să fii un dansator bun şi de
câtă muncă a fost nevoie să ajungeţi la nivelul la care sunteţi acum cu
dansatorii de la „Doina Bihorului”?
– Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu
poţi trăi fără el. Obiectivul meu principal a fost şi este să cresc un grup de
dansatori ce ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice
naţionale şi internaţionale. Am ajuns la un anumit nivel după ani mulţi de
muncă, repetiţii multe şi taberele de dansuri populare organizate în România.
Zece zile de tabără sunt echivalente cu aproape un an de repetiţii aici. Acolo
se fac intens zilnic 7–8 ore de repetiţie, nu se uită ca la repetiţii de la o
săptămână la alta, se însuşesc mai uşor dansurile. Avem coregrafii din aceste
tabere instruite de prieteni de-ai mei, coregrafi de frunte din România, cum
este Victor Jigăreanu de la Ansamblul
„Ghiocelul” de la Giroc, Nistor Ghimboaşă
de la Ansamblul „Semenicul” şi alţii.
– Câte coregrafii aţi reuşit să puneţi la
punct în cei cinci ani de când funcţionaţi ca o grupare artistică?
– Dansăm coregrafii din mai multe zone. Pe
lângă dansurile populare româneşti din Ungaria, avem dansuri din Făgăraş,
Oltenia, Moldova, Bihor şi, preferatele mele, dansurile din Banat. Sunt
îndrăgostit de folclorul bănăţean şi cred că le transmit şi tinerilor această
dragoste. În total avem 8–9 coregrafii bine puse la punct. Efectiv am putea să
prezentăm un program de două ore şi jumătate fără oprire. Avem repertoriu din
care putem să întocmim fără probleme un program de 90 de minute pentru două
seri. Mă străduiesc să nu avem probleme niciodată la vreo solicitare, că nu
ştim cu ce să ne prezentăm. Suntem pregătiţi în orice moment. Nu am vrut să
rămânem doar pur păstrători ai tradiţiilor de aici, de la naştere până la
moarte să facem tot unul şi acelaşi lucru. Am vrut ca noi să trecem odată peste
acea linie, să prezentăm ceva artistic, şi neapărat mi-am dorit să avem şi
diferite dansuri din ţara mamă, să evoluăm puţin, să avem un program variat, nu
să dansăm doar unul şi acelaşi cum se întâmplă de obicei că avem la un
eveniment 3–4 formaţii şi toţi dansează una şi aceeaşi coregrafie. Lumea se mai
schimbă, nu putem bate tot pe loc. Dacă spectatorii bisează e normal să ai din
ce alege. Şi trebuie să subliniez aici că trebuie să fim atenţi şi la artă, să
fim acolo unde trebuie, să nu facem ceva ce nu este valabil.
– Cine susţine aceşti tineri, ansamblul,
deplasările, costumaţia?
– Munca mea nu o prea susţine nimeni,
majoritatea e muncă voluntară, însă cu ansamblul am reuşit să ne rezolvăm
deplasările. Adevărul este că după ce ne-am înfiinţat ca ansamblu aveam nevoie
de o organizaţie de care să aparţinem şi pentru că nu s-a angajat nimeni, eu
fiind preşedintele Asociaţiei Culturale a Românilor din Chitighaz, am luat
acest ansamblu sub aripa asociaţiei, bineînţeles legal cu acordul tuturor
membrilor asociaţiei. Astfel reuşim să facem rost de fonduri pentru deplasări
şi pentru tabere.
– Ce vă îndeamnă să vă faceţi acest lucru cu
atâta pasiune şi profesionalism?
– În primul rând faptul că sunt român.
Dragostea pentru folclor, pentru arta frumosului.
– Ce sentimente aveţi când apar tinerii în
scenă?
– Îmi vine greu să aleg cuvintele potrivite
pentru a vă descrie ceea ce simt atunci. Ceea ce pot spune e că încerc o
bucurie nemărginită şi o mândrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le
cultiv dragostea pentru dansul popular.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu