Opera lui Ştefan Oroian vorbeşte de la sine - Jumătate de secol de activitate artistică sărbătorită la ICR Budapesta

Institutul Cultural Român din Budapesta a vernisat, pe 8 aprilie, o expoziție de pictură şi sculptură a artistului Ştefan Oroian, din Jula. Au fost expuse tablouri şi lucrări de plastică mică, unele realizate special pentru acest eveniment de către Ştefan Oroian, artist contemporan recunoscut atât în România, cât şi în Ungaria. În ianuarie 2017, Institutul Cultural Român i-a conferit Premiul de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice, premiu care i-a fost înmânat artistului la vernisajul din Budapesta. Ştefan Oroian are „legături” vechi cu Institutul Cultural Român, mai având o expoziţie la ICR Budapesta în anul 1992, iar filiala ICR de la Seghedin s-a inaugurat, în anul 2007, tot cu o expoziţie de Oroian. Curatorul expoziţiei actuale a fost prof. univ. dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, care a şi deschis expoziţia ce marchează 50 de ani de activitate artistică a lui Ştefan Oroian. Redăm mai jos textul vernisajului (subtitlurile aparţin redacţiei).


O profundă conştiinţă artistică
„Anul acesta Ştefan Oroian împlineşte nu doar o frumoasă vârstă biologică. Anul acesta artistul aniversează şi jumătate de secol de activitate artistică. Au fost curente plastice care nu au durat atât, au existat direcţii culturale care s-au risipit în mai puţină vreme. Am mai spus acest lucru – apropierea de Ştefan Oroian s-a realizat în anul 1992, când Muzeul Ţării Crişurilor i-a organizat o importantă expoziţie. Consecvenţa, „disciplina” unei existenţe dedicate mereu atât semenilor cât şi locuirii unui univers al autenticităţii şi frumosului m-au făcut să-l privesc de la bun început pe Ştefan Oroian într-o dublă perspectivă: ca o limpede conştiinţă umană şi ca o profundă conştiinţă artistică.







Opera lui Ştefan Oroian este una inconfundabilă ca stil, mesaj, dar mai ales ca participare plastică. Evident, pentru că mereu suntem obligaţi la „înregimentări” interpretative, am putea spune că avem de-a face cu un constructivism sentimental. Cu toate că este un profund cunoscător al principiilor estetice avansate de manifestele constructiviste din anii ’20 ai secolului trecut şi un discipol care nu şi-a renegat niciodată maeştrii (printre care Joan Miró, Kassák Lajos dar şi pe Vinkler László, dascălul din anii studenţiei), Ştefan Oroian a reuşit să treacă dezinvolt în planul expunerii plastice dincolo de „rigorile de şcoală”, constructivismul lui devenind unul participativ şi afectiv. „Pictura mea nu aparține numai Pământului, Pământul a rămas în urmă ca o casă devorată de viermi”, mărturisea Kazimir Malevici, unul dintre părinţii acestui curent. Vibraţia emotivă din lucrările lui Ştefan Oroian tocmai asta face – îi desprinde arta de terestrialitate dar nu ca simplă demonstraţie ideatică, nu ca o intrare în solitudinea expozitivă doar de dragul singularizării în sine, ci prin umplerea geometriei cu un senzorial rafinat şi, în acelaşi timp, echilibrat.

Dubla singurătate
Am putea bănui că infuzia de sentiment într-o geometrie plastică avându-şi propriile rigori îşi are rădăcinile şi într-o alegere existenţială a artistului. Refuzând agitaţia marilor centre culturale, a trăit toată viaţa „izolat” într-un oraş, Jula, din apropierea satului natal, Bătania, un spaţiu care a reuşit să conserve, atât cât i-au permis vremurile, o dimensiune românească. E vorba aici, putem spune, de o dublă singurătate – pe de o parte singurătatea atelierului, pe de altă parte o singurătate a apartenenţei etnice. Cu har, aceste două posibile handicapuri au fost transformate de artist în piloane de rezistenţă ale operei sale. Mai mult, l-au condus spre consacrarea unui microunivers imagistic în interiorul căruia somptuozitatea rigorii s-a constituit în coordonatele definitorii ale sufletului uman.
Pictura şi grafica lui Ştefan Oroian se particularizează, prin ataşamentul arătat faţă de compoziţiile ce stau sub semnul bidimensionalului. Gândirea plastică aşezată sub semnul celor două dimenisiuni, înălţime şi lungime, inspirate din tradiţia compoziţiilor definitorii frescelor şi icoanelor româneşti, e preferată de Ştefan Oroian pentru că obligă la concentrarea în prim plan a unor structuri geometrizate, deloc gratuite în compunerea lor, care prin conexiunile sugerate declanşează comunicarea cu celălalt şi perceperea cu limpezime a stărilor intime care le-au dat naştere. În ultimă instanţă şi culoarea se subordonează aceleeaşi gândiri plastice – suprafeţele dominant monocromatice sunt sparte de subtile nuanţări tonale, cu ritmuri a căror fluenţă nu face altceva decât să transforme rigoarea în sentiment.





Sculpurile, fărâme de umanitate
Şi sculptura lui Ştefan Oroian se plasează într-un registru plastic profund personalizat. Apelul la a treia dimensiune, la perspectiva materială, e o îngemănare a lecţiei icoanelor şi a lecţiei brâncuşiene: rămân doar formele esenţiale, doar simbolurile definitorii, doar ceea ce poate trimite la străfundurile fiinţei umane. Nu e vorba totuşi de un apel mereu repetat la o dimensiune primitivă a umanului ci de o descriere esenţializată a umanului însuşi aşa cum este el modelat permanent de curgerea temporală. Nu primitive ci esenţiale, nu mitologice ci rarefiat-sacrale, sculpturile lui Ştefan Oroian reprezintă abrevieri succesive ale fărâmelor de umanitate pe care le mai purtăm cu noi.
Prezenţă artistică definitorie, a cărui operă încă nu a fost, sunt convins, descifrată pe de-a-ntregul, dar în absenţa căreia ne-ar fi imposibil să gândim viaţa culturală a acestui spaţiu multicultural în ultimii cincizeci de ani, Ştefan Oroian poate fi definit, poate fi adjectivat doar de propria operă. O operă a cărei dimensiune interioară trece dincolo de clasificări şi contabilităţi critice. O operă care vorbeşte de la sine sau, cu vorbele lui Brâncuşi, ale cărei proporţii interioare ne spun Totul…”
*
Expoziția lui Ştefan Oroian poate fi vizitată până pe 1 iunie 2017, de luni până vineri, între orele 10.00–13.00 și 14.00–17.30, la sediul Institutului Cultural Român Budapesta, str. Izsó nr. 5.

E.Ş.

Comentarii