În perioada
3–6 iulie, patru copii români din Ungaria, însoţiţi de pr. Visarion Tuderici,
au făcut un pelerinaj în România vizitând mai multe mănăstiri şi obiective
turistice, obiectivul principal al pelerinajului fiind participarea la
Festivalul de Toacă şi Clopote de la Victoria, judeţul Braşov. Acest concurs
are o existenţă de mai bine de două decenii, prima ediţie organizată pe plan
local având loc în anul 1995, după care evenimentul a luat cu timpul o tot mai
mare amploare, devenind festival naţional şi apoi internaţional, nume sub care
s-a consacrat în ultimii 14 ani.
Anul acesta,
la festival au participat 96 de copii (concurenţi) din toate colţurile
României, dar şi din Serbia, Republica Moldova şi Ungaria, copii de grădiniţă
până la copii de clasa a VIII-a inclusiv. Copiii însoţiţi de preoţi şi de alţi
însoţitori s-au prezentat pentru concurs la Biserica Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena din oraşul Victoria, îmbrăcaţi în frumoase costume populare
specifice zonei din care provenea fiecare.
Tinerii au
reuşit să impresioneze asistenţa şi juriul prin talentul şi îndemânarea
dovedite în mânuirea toacei. Credinţa le-a fost insuflată de preoţi, cei care
i-au îndemnat să participe la acest festival şi i-au pregătit pentru
competiţie.
Ungaria a
fost reprezentată de patru copii: Boldog Denisa (clasa a VIII-a) din
Micherechi, Szitás Ana (clasa a VIII-a) din Micherechi, Puican
Ciprian (clasa a VII-a) din Alba Iulia şi Horvath Alexandru (clasa a
IV-a) din Bătania, tineri pregătiţi cu blândeţe şi multă însufleţire de către
părintele Visarion Tuderici, cel care ne-a informat despre eveniment şi despre
rezultatele obţinute de tinerii noştri.
Festivalul a
început cu o procesiune a costumelor populare, procesiune care s-a desfăşurat
de la biserica din Victoria (organizatoarea festivalului) la Primăria
localităţii, unde copiii au fost întâmpinaţi de primar împreună cu consilieri,
şi s-a terminat în centrul oraşului, unde s-a încins o Horă.
Premiile s-au
împărţit pe categorii de vârstă, iar copiii din Ungaria au fost la înălţime la
categoria obţinând următoarele premii: Boldog Denisa – premiul 2, Szitás Ana –
premiul 1, Puican Ciprian – premiul 3 şi Horvath Alexandru – premiul 2.
Cu această
ocazie, părintele Visarion ne-a informat că folosindu-se de acest prilej
minunat de a ajunge până la Braşov, după participarea la festival, a făcut cu
tinerii un pelerinaj de neuitat pentru ei pe la importante mănăstiri din
Oltenia şi nu numai. Astfel au vizitat Mănăstirea Crișan, Mănăstirea Prislop
(unde s-au închinat şi s-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca şi au
vizitat peşterea Sfântului Ioan de la Prislop), Mănăstirea Sâmbăta de Sus,
Mănăstirea Cârţişoara de la poalele Munţilor Făgăraş. Au trecut
Transfăgărăşanul, unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, au urcat
la cascada Bâlea, la lacul Bâlea, au trecut peste barajul Vidraru şi au ajuns
la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde s-au închinat şi rugat la Sfinta Muceniță
Filofteia. Pelerinajul nu s-a încheiat aici, drumul lor a continuat pe la
Mănăstirea Govora, Mănăstirea Dintr-un lemn, Mănăstirea Bistrița (unde s-au
rugat la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul), Mănăstirea Hurezi, Mănăstira
Tismana (aici s-au închinat la moaştele Sfântului Nicodim cel Sfinţit, ctitorul
mănâstirii), Mănăstirea Lainici de pe Valea Jiului (aici s-au rugat la moaştele
Sfântului Irodion şi la icoana Maicii Domnului „Grabnic ascultătoare”) şi la
mănăstirea Straja. La Târgu Jiu copiii au avut posibilitatea de a vizita
operele lui Constantin Brâncuşi: Coloana infinitului, Poarta sărutului şi Masa
tăcerii.
Traseul
pelerinajului vorbeşte de la sine despre importanţa şi încărcătura acestuia.
Avem încrederea că aceşti copii au avut parte de o experienţă unică alături de
pr. Visarion, o excursie minunată, bine organizată, pe care, cu siguranţă, şi-o
vor aminti cu plăcere mulţi ani înainte!
A. Becan
Comentarii
Trimiteți un comentariu