Ia românească, rugăciune către Dumnezeu

La Budapesta, Ziua Universală a Iei a fost marcată de un eveniment organizat de Institutul Cultural Român, sâmbătă, 24 iunie, la sediul său din Capitala Ungariei.
Cu acest prilej a fost invitată doamna profesor Despina Bălteanu, meșter popular din Băile Herculane, cu o expozitie cuprinzând 30 de ii românești și două costume populare: unul bărbătesc și unul femeiesc.

În deschiderea expoziției, Eunicia Trif a amintit publicului că, în anul 2013, la inițiativa comunității online La Blouse Roumanie, s-a propus ca data de 24 iunie să devină o zi dedicată iei. Despina Bălteanu a mărturisit că este profesor de fizică și, chiar dacă la prima vedere pare paradoxal, a descoperit similitudini între fizică și modelele iei românești. Dragostea și prețuirea care o simte pentru tradiția românească, precum și gândul de a duce mai departe ceea ce îi reprezentă pe strămoșii noștri au determinat-o să se întoarcă la ia românească. Astfel, în anul 2012 a deschis în localitatea Băile Herculane un magazin și un atelier de confecționare a iilor. A precizat că, în simplitatea ei, ia este încărcată de spiritualitate și simbolistică. Când începeau să coase, străbunele spuneau întotdeauna o rugăciune. În modelele cusute pe ii se poate descoperi simbolul Sfintei Treimi. Crucea se coase cu trei fire de ață și se numește Crucea Sf. Andrei, deoarece acest sfânt a fost crucificat pe o cruce în formă de x. Râurile cusute sunt simboluri între Cer și Pământ, coloane ale Infinitului.




Despina Bălteanu a mai precizat că în ultimii ani a descoperit în modelele vechi de cusături simboluri cu rol de ocrotire. Pe fiecare ie era un semn împotriva deochiului. „Ia românească este o rugăciune către Dumnezeu”.
În cadrul evenimentului, profesor universitar Florin Cioban, lector la Catedra de limba și literatura română din Budapesta a explicat semnificația sărbătorii Nașterii Sf Ioan Botezătorul, numită în popor și Sânzienele sau Drăgaica, care se suprapune peste o veche sărbătoare dedicată cultului solar. Cea mai scurtă noapte a anului, când se deschid cerurile, a avut întotdeauna o conotație magică. Sânzienele fac parte din categoria ielelor, care sunt și bune și rele, sânzienele fiind considerate zâne bune.
Evenimentul din 24 iunie s-a prelungit în zilele de 26–28 iunie, într-o șezătoare organizată la sediul ICR și coordonat de Despina Bălteanu în cadrul căreia participantele au avut ocazia să învețe cum se croiește o ie și primele litere din alfabetul confecționării iei românești.

Gabriela Enea Elekes

Comentarii