Maslu de obște la Micherechi

După cum se obișnuiește de foarte mulți ani, pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în Parohia ortodoxă din Micherechi a fost oficiată Slujba Sfântului Maslu. Un sobor de preoți, format din pr. Visarion Tuderici, pr. Ioan Bun, paroh la Micherechi, pr. Aurel Becan, pr. Florin Olteanu și pr. Ionuț Negrău, au oficiat Taina Sfântului Maslu de obște, în prezența unui număr mare de credincioși, veniți să asiste la rugăciunile preoților, pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești și aducând untdelemn, făină și pachețele cu haine pentru a fi sfințite. Părintele Florin Olteanu a evidenţiat puterea mare a rugăciunii din cadrul slujbei şi importanţa acesteia, fiind o bucurie atât pentru soborul de preoţi, cât şi pentru mulţimea de credincioşi. În încheiere, preotul paroh Ioan Bun a mulțumit tuturor pentru prezența și împreună-slujire, binefăcătorilor și ostenitorilor care au ajutat sub o formă sau alta la această zi de aleasă sărbătoare.

Comentarii