PS Episcop Siluan al Ungariei a devenit locţiitor al Episcopiei Dacia Felix din Serbia

Mitropolitul Banatului și Episcopul Ortodox Român al Ungariei au efectuat recent o vizită de lucru în cadrul Episcopiei Daciei Felix, Serbia, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Vizita a fost prilejuită de preluarea temporară, pentru o perioadă de un an, începând cu 1 august 2017, a conducerii Eparhiei Daciei Felix de PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Acest fapt are loc în urma cererii de retragere, pe motive de sănătate, înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu.



Cei doi Ierarhi au fost întâmpinați la Reședința Eparhială din Vârșeț de PS Daniil și ceilalți membri din Permanența Eparhială a Episcopiei Daciei Felix. PS Daniil a prezentat oaspeților sediul Eparhiei și a avut loc predarea, din punct de vedere administrativ și financiar, conducerii Eparhiei către Episcopul din Ungaria, pentru perioada stabilită de Sfântul Sinod de la Bucureşti.
În aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, PS Daniil și PS Siluan au fost primiți de PS Nikanor, Episcopul Ortodox Sârb al Vârșețului, căruia i-a fost prezentată modificarea operată în conducerea administrativă a Episcopiei Daciei Felix.


Marți, 1 august, PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de Te Deum în Catedrala Ortodoxă Românească cu hramul „Înălțarea Domnului”, din Vârșeț.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Siluan a prezidat ședința de lucru cu preoții din cadrul Episcopiei Daciei Felix, prezentându-le acestora hotărârea Sfântului Sinod și aducând mulțumiri Preasfințitului Părinte Daniil pentru activitatea depusă până acum.

La final, preoții au primit binecuvântarea Ierarhului și au înmânat câte o listă cu realizările, problemele și situațiile din parohiile pe care le conduc.

Comentarii