Documentarul „Aliyah DaDa” la Cinematograful Uránia din Budapesta

Pe 29 septembrie 2017, de la ora 18.30, la Cinematograful Uránia, Sala Festivă (Díszterem) (1088 Budapest, Rákóczi út 21.), Institutul Cultural Român Budapesta prezintă în premieră absolută în Ungaria filmul documentar „Aliyah DaDa”, regizat de Oana Giurgiu.
„Aliyah DaDa” urmărește emigrația evreilor din România către Palestina, surprinzând și relațiile acestora cu românii, în cei peste 130 de ani scurși de când primii evrei au luat drumul Palestinei. Contextul în care s-au desfășurat aceste valuri de emigrație va revela o parte a istoriei României și a Europei de Est, precum și cea a nașterii statului Israel.
Filmul este o incursiune personală, bine documentată a autoarei Oana Giurgiu în istoria evreilor din România, în relația când absurdă, când paradoxală dintre români și evrei, ca un tablou suprarealist care se construiește vizual printr-o serie de colaje, îmbinând contextul istoric mare cu interviuri, amintiri și istorii individuale.
Povestea este decupată vizual în stil dadaist, într-un tribut adus inițiatorilor curentului, Tristan Tzara și Marcel Iancu, doi evrei cu rădăcini în România.
Filmul va avea subtitrare în limba maghiară şi engleză.
Filmul „Aliyah DaDa” va fi prezentat în cadrul conferinței internaționale Contact Zones. Transnational Encounters, Dialogues and Self-Representation in Contemporary Eastern European Literature, Cinema and Visual Cultures, conferință care va avea loc la Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta în perioada 28–30 septembrie 2017.

După proiecția filmului va avea loc o discuție despre documentar între Oana Giurgiu (regizor), Doru Pop (profesor, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) şi Margitházi Beja (profesor, ELTE).

Comentarii