Au fost lansate proiectele naţionalităţilor pe anul 2018

Soltész Miklós, secretar de stat
(Foto: Bajtai László) 
Luni, 25 septembrie, în cadrul unei festivităţi organizate la Liceul şi Şcoala Generală Slovacă din Budapesta au fost lansate în mod oficial proiectele pentru naţionalităţile din Ungaria pe anul 2018.
În perioada 2010–2018, suma acordată de la bugetul de stat pentru naţionalităţile din Ungaria s-a triplat – a declarat Soltész Miklós, secretar de stat pentru naţionalităţi în cadrul Ministerului Resurselor Umane, la conferinţa de presă de luni, de la Budapesta. Conform Agenţiei MTI, Soltész a subliniat că în anul 2010, Guvernul Ungariei a hotărât ca să întreţină relaţii cât mai strânse cu naţionalităţile. Finanţările acordate în ultimii ani au crescut permanent şi treptat. Acest lucru are un scop dublu: pe de o parte, ca naţionalităţile din Ungaria să poată să-şi păstreze limba şi identitatea naţională şi, pe de altă parte, ca legăturile naţionalităţilor cu ţara lor mamă să fie cât mai strânse, astfel şi relaţiile Ungariei cu ţările vecine să fie cât mai bune, a mai spus Soltész. Sprijinul acordat naţionalităţile în anul 2010 a fost de 3 miliarde de forinţi, iar anul viitor acesta va creşte la peste 10 miliarde.


Datorită acestor finanţări au fost renovate numeroase instituţii de învăţământ, care sunt în administrarea autoguvernărilor de naţionalitate. Legat de relaţia guvernului cu naţionalităţile, acesta a mai accentuat: „nu ne este frică de faptul că naţionalităţile există (…) şi pot învăţa în mediul lingvistic matern”.


Subsecretarul de stat Fülöp Attila de la Ministerul Resurselor Umane a detaliat că proiectele care sunt destinate să sprijine organizaţiile şi autoguvernările naţionalităţilor vor fi lansate în patru categorii: sprijin de funcţionare pentru organizaţiile civile ale naţionalităţilor; iniţiative culturale ale naţionalităţilor; tabere pentru copii; cursuri de perfecţionare pentru pedagogi.

Fülöp Attila, subsecretar de stat
(Foto: Bajtai László)

Termenul de înaintare a dosarelor, la toate cele patru categorii, este: 30 octombrie 2017.
La conferinţa de presă organizată la Liceul şi Şcoala Generală Slovacă din Budapesta s-a anunţat că această instituţie, pe lângă investiţia de 60 milioane de forinţi de până acum, va mai primi 20 milioane pentru renovările exterioare ale clădirii. Preşedinta Autoguvernării pe Ţară a Slovacilor din Ungaria, doamna Hollerné Racskó Erzsébet a accentuat că, pentru organizaţia pe care o conduce, învăţământul slovac este o prioritate indiscutabilă.
E.Ş.

Comentarii