În ziua de 30
septembrie, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bedeu a organizat întâlnirea
fiilor satului. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa Culturală şi la Şcoala
Bilingvă.
La eveniment s-au
adunat mulţi oameni dragi, fraţi, prieteni, foşti şi actuali locuitori ai
Bedeului, oaspeţi invitaţi. Ne-au onorat cu prezenţa Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de
la Budapesta, Tiberiu Juhász,
preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, primarul satului
nostru Eszenyi Antal, mai mulţi
preoţi greco-catolici din satele învecinate, artişti originari din Bedeu, cum
sunt graficiana Adela Kiss şi
pictoriţa amatoare Ványa Magdolna,
echipa de dansuri „Doina Bihorului”, condusă de Gheorghe Gros.
Manifestarea a
fost inspirată de un motto: „Iarba verde de acasă să mă rătăcesc prin lume nu
mă lasă…”. Să ne întoarcem tot timpul la rădăcini, pentru că de aici ne
inspirăm, de aici ne alimentăm toată viaţa.
Programul a
început la ora 10, cu un cuvânt de salui al directoarei Elena Szilagyi, după care eleva Balogh
Fanni din clasa a 5-a a recitat poezia „Templom és iskola” de Reményik
Sándor. Zsíros Bálint, elev în clasa
a 4-a a spus o poveste originară din Bedeu, cu titlul „Brişca lui Ionica”,
poveste al cărei protagonist este regretatul jurnalist Ioan Sz. Kiss, tatăl graficienei Adela Kiss. Balogh Fanni a
interpretat apoi cântece populare româneşti şi ungureşti.
După deschidere,
fiii satului au luat parte la o slujbă religioasă în biserica greco-catolică,
după care, la şcoala generală, a avut loc vernisajul unei expoziţii
fotodocumentare şi a unei expoziţii din lucrările artistei Ványa Magdolna.
Galeria de fotografii conţine în acest moment 220 de fotografii, pe care vrem
să le îmbogăţim pe parcurs.
Participanţii la
eveniment au scris însemnări în Cartea Amintirilor, împărtăşindu-şi impresiile,
amintirile personale. Musafirilor le-a plăcut foarte mult camera etnografică,
care prezintă valorile culturii tradiţionale ţărăneşti din Bedeu. Am deschis şi
o expoziţie din documente vechi ale şcolii. Pe „Peretele cu amintiri” fiecare
participant a afişat câte-o fotografie de familie, câte-o amintire sau o
întâmplare despre satul natal. Musafirii au primit în schimb câte-un magnet de
frigider cu imaginea bisericii şi a şcolii.
Ansamblul „Doina
Bihorului” i-a fermecat pe cei prezenţi cu minunatele dansuri şi cântece
româneşti. Toată lumea s-a bucurat de un prânz gustos, cu tocană de oaie, gulaş
cu fasole, pogăcele şi prăjituri pregătite de gospodinele din Bedeu.
Muzica a fost
asigurată de cântăreţul Ioan Laszlo
şi formaţia sa din Vărşand. După amiază toată lumea a dansat, a cântat, a
depănat amintiri comune.
Bedeu este o mică
insuliţă a românilor din Ungaria, unde întotdeauna este bine să revii, unde
încă se vorbeşte limba română, unde tradiţiile populare sunt păstrate de copiii
mici de la şcoală, care sunt foarte mândri de strămoşii lor, deoarece cei care
nu au rădăcini, nu au trecut, prezent, dar nici viitor.
Pentru bedeuani
graiul românesc înseamnă inima, sufletul, familia, tradiţia, munca, înseamnă o
comoară strămoşească. Credem că limba română, folclorul bedeuanilor nu vor dispărea
odată cu ultimul bătrân din sat, fiindcă datoria noastră este să le păstrăm cu
demnitate, cu bucurie, cu omenie. Datoria generaţiei de mijloc este preluarea
rolului de povestitor, ca întreaga lume pe care o numim „BEDEU” să rămână vie şi
mai departe.
Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bedeu
Comentarii
Trimiteți un comentariu