„Desenul mă face să mă simt eu însămi…”

Ştefania Ana Bedreag este o tânără de 17 ani, elevă în anul trei la Liceul „Nicoale Bălcescu” din Jula, căreia îi place să deseneze. Sub penelul Ştefaniei, poveştile şi lumea fantastică puse pe coala de desen prind viaţă în noi şi interesante forme. Este o lume în care fiecare copil şi chiar adult şi-ar dori să păşească. Experienţa ei în lumea desenului a început încă în copilărie, cu obişnuitele desene ale vârstei copilăreşti. Ştefania este originară din Arad, România, însă de când a început liceul la Jula, familia sa s-a mutat în Ungaria şi trăiesc aici. Ştefania mai are doi fraţi mai mici, o fetiţă şi un băieţel, pe care îi găsim în diferite desene ale sale.


– Eu în Arad am făcut şcoala generală la secţia de maghiară. Mama este de naţionalitate maghiară iar tata este român. Astfel că venind aici la Jula mi-a fost uşor să încep clasa a IX-a la Liceul Românesc, fiindcă ambele limbi le ştiam când am venit aici. Aici, la Jula, şcoala fiind bilingvă este aproape identică predarea cu ceea ce am făcut eu la şcoala din Arad. Acasă am vorbit de mică şi în maghiară şi în română, iar la şcoală am avut toate materiile în limba maghiară plus limba română.



– Care a fost primul tău desen? Când ai început să desenezi?
– Eram foarte mică atunci, nu mai ştiu care a fost primul meu desen. Însă de mică m-a înscris mama la cercul de artă de la Palatul Copiilor din Arad, la ceramică, grafică pe calculator şi artă decorativă. Am ales după toate astea să continui desenatul şi grafica pe calculator.
– Ai venit la interviu cu o mapă plină cu desenele tale mai actuale. Ce reprezintă acestea?
– Ele reprezintă starea mea emoţională uneori sau bucuria pe care o simt când ascult o muzică care îmi place sau dacă citesc o carte…
– Personajele din desenele tale există sau sunt imaginare?
– Unele dintre ele sunt imaginare sau reproduceri. În multe desene sunt eu.
– Cât lucrezi la un desen?
– După ce desenez ceva, de fiecare dată acel desen îl reiau şi îl revizionez, câteodată şi după un an mai găsesc câte ceva de adăugat la el.
– Dacă ai loc în pagină le poţi dezvolta la nesfârşit?
– Da. Am desen la care am lucrat cinci luni. De exemplu, la desenul cu Mona Lisa. Dar am şi lucrări pe care le-am terminat într-o zi sau două.



– Ceea ce se vede în lucrările tale este pură imaginaţie sau te ajută cineva?
– Cel mai mult este doar imaginaţia mea. Am fost ajutată de bunicul mai demult şi de profesorul de desen, dar acum lucrez doar singură. Desenul mă relaxează şi nu demult am reuşit să-mi cumpăr un program pentru a face desene pe calculator şi lucru puţin mai dificil, însă pentru mine este o provocare. Trebuie să învăţ să fac şi asta.
– Ţi-a văzut lucrările un specialist?
– Le-am mai arătat şi am primit şi sfaturi, însă mai am multe de învăţat. Am participat cu câteva lucrări de grafică la concursuri şi am lucrări care au fost premiate.
– Eşti în clasa a treia de liceu. La ce te gândeşti să faci după ce termini liceul?
– Nu ştiu! Pentru a face carieră din asta, trebuie să mă pun serios pe muncă. Însă sunt preocupată şi de actorie. Sigur o să aleg din acestea două. O să mă orientez ori spre arte, ori spre teatru. De mică îmi place să recit şi să fiu pe scenă. Aici la liceul românesc fac de trei ani parte din teatrul amator al liceului şi îmi place foarte mult.



Desenul însă mă face să mă simt eu însămi. În lucrările pe care le fac pot pune în practică toate fanteziile artistice. Pentru mine, grafica nu însemnă doar creion, ci şi culoare foarte multă. Grafica constituie un mix, cu diferite medii pe care trebuie să le combini şi rezultatul este foarte interesant. Din punctul meu de vedere, grafica oferă o libertate mai mare decât pictura clasică.

A.B.

Comentarii