Întâmplător sau nu, ziua de 12 octombrie nu a
fost una obişnuită în viaţa şcolii româneşti din Jula, deoarece a cuprins două
evenimente „literare” în centrul cărora au stat doamnele, scriitoarele, poetele
şi muzele literare. În miezul zilei, în cadrul unei ore extraordinare, ţinute
în sala mare a Centrului Cultural Românesc, elevii liceului au putut asculta o
prelegere a prof. univ. dr. habil Florin
Cioban, lector de limba română la Universitatea „Eötvös Lorand” din
Budapesta, despre „Marile doamne ale literaturii române”, iar după amiază, în
sala-cupolă a aceluiaşi centru a avut loc lansarea, pentru publicul din Jula, a
volumului „Doamnele au vreme. Povestiri ale româncelor din Ungaria la începutul
secolului XXI”.
Doamnele nu mai au vreme…
Într-un fel pentru a atrage
atenţia asupra întâlnirii literare de după amiază, şi anume lansarea volumului
„Doamnele au vreme”, dar şi pentru a sublinia importanţa subiectului pe care şi
l-a ales pentru prelegere, profesorul Florin Cioban a început ora extraordinară
în faţa elevilor liceului „N. Bălcescu” cu mottoul „doamnele nu mai au vreme”,
referindu-se la faptul că azi şi femeile îşi au rolul lor foarte important în
literatură şi nu doar în calitate de muze, cum a fost secole de-a rândul.
Printre marile scriitoare,
profesorul Cioban le-a amintit pe: Regina Maria a României (cea care a scris nu
doar basme şi poveşti pentru copii, dar şi unele dintre cele mai frumoase
declaraţii de dragoste faţă de poporul român şi de România), Hortensia
Papadat-Bengescu, Martha Bibescu, Cella Serghi, Nina Cassian, evocând nu doar
meritele lor literare, dar şi rolul lor foarte important în societate, în
istorie, despre relaţiile lor cu lumea literară şi artistică „bărbătească”,
etc.
Apoi s-au evocat personaje
feminine renumite ale literaturii române, cum ar fi: Vitoria Lipan (din romanul
„Baltagul” a lui Mihail Sadoveanu) – femeia-detectiv a literaturii române, Mara
(lui Ioan Slavici) – „Muiere mare, spătoasă și cu obrajii bătuți de soare, de
ploi și de vânt” sau, cum o numeşte criticul literar Nicolae Manolescu, „prima
femeie capitalist din literatura noastră”, Doamna T (din „Patul lui Procust” a
lui Camil Petrescu) – prima femeie intelectuală a literaturii române, Otilia
Mărculescu (din „Enigma Otiliei” a lui George Călinescu) – idealul feminin al
scriitorului G. Călinescu, Zoe Trahanache (din piesa „O scrisoare pierdută” de
I. L. Caragiale) – prima femeie din opera lui Caragiale, care nu face parte din
lumea mahalalelor, ci din burghezie.
Ultima parte a prelegerii, cea
despre femeile muze, a primit şi un motto special: „dulcea şi tandra mea
fiară”, referindu-se la minunatul şi renumitul vals al lui Eugen Doga, despre care compozitorul român din Republica Moldova a
zis că la crearea acestuia s-a inspirat din dragostea dintre Veronica Micle şi
Mihai Eminescu. Valsul lui Doga, pe care UNESCO l-a declarat a patra capodoperă
muzicală a secolului XX, a fost prezentat cu ajutorul videoproiectorului şi
elevilor de la Liceul „N. Bălcescu”.
În ultima parte a prelegerii,
profesorul Cioban le-a vorbit tinerilor despre Veronica Micle, care a fost nu
doar iubirea vieţii lui Eminescu, dar şi ea a scris poezii; Leny Caler, care a
fost muza tuturor dramaturgilor de pe vremea ei, de la Mihail Sebastian până la
Tudor Arghezi şi Camil Petrescu; Fanny Rebreanu, soţia lui Liviu Rebreanu
căruia acesta i-a scris minunate declaraţii de dragoste; Maitreyi, dragostea
neîmplinită a lui Mircea Eliade; Domniţa, ultima muză celebră, cu nume
predestinat, care i-a vrăjit şi inspirat pe poeţii Lucian Blaga şi Tudor
Arghezi.
Iar doamnele care au dovedit
vremea, conform prelegerii profesorului Florin Cioban, mai sunt: Ileana
Mălăncioiu, Angela Marinescu, Marta
Petreu, Ruxandra Cesereanu, Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Ioana
Pârvulescu, Simona Popescu, Florina Ilis, Dana Dumitriu, Adriana Babeţi, Sanda
Cordoş sau Irina Petraş…
Ora extraordinară susţinută de
prof. univ. Florin Cioban a oferit tinerilor o călătorie imaginară în lumea
celor mai renumite scriitoare şi muze din literatura română, presărată cu
anecdote şi întâmplări reale, care să trezească apetitul elevilor pentru a citi
romane şi poezii în limba română.
Şi totuşi... „Doamnele au vreme”
La doar patru ore după ora extraordinară dedicată elevilor, câteva
profesoare, actuale şi foste, precum şi alţi interesaţi, s-au adunat în
sala-cupolă a Centrului Cultural Românesc pentru a participa la lansarea cărţii
„Doamnele au vreme”, volum apărut în primăvara acestui an şi care cuprinde
interviuri realizate cu şapte românce din Ungaria.
Volumul coordonat
de Otilia
Hedeşan, de la Universitatea
de Vest din Timişoara şi Mihaela Bucin, şefa Catedrei de română de la Seghedin, cuprinde de
fapt paisprezece
femei (şapte etnoloage din
România şi şapte românce din Ungaria) vorbind despre viață, despre familie, despre bunătățile
de pe masă, despre lucrul în gospodărie, despre vremurile de demult. Fără
politică, fără mândrie și... fără grabă.
Gazda evenimentului a fost doamna dr. Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului „N. Bălcescu”, care
a evocat şi amintiri personale în legătură cu cele citite în carte. La fel ca
de fiecare dată când vorbeşte despre carte, Otilia Hedeşan a explicat şi
publicului din Jula cât de natural şi spontan s-a născut titlul volumului, greu
de înţeles în zilele de azi când toată lumea se grăbeşte şi nu mai are timp de
ascultat poveşti şi sfaturi. Dintre cele şapte autoare, au participat la
lansarea din Jula şi Corina Popa şi Monica Vlad, evocând clipe memorabile de
la interviul cu Maria Pilan Kalcsó din Chitighaz, care le-a
vorbit despre bucătăria tradiţională a românilor din Ungaria. Cele şapte femei povestitoare, originare din rândul comunității românești din Ungaria,
au fost. Ana Bocsor (Otlaca-Pustă), Florica Godja (Otlaca-Pustă), Vioara Oroian (Bătania), Ana Petrușan (Micherechi), Maria Pilan Kalcsó (Chitighaz), Florica Santău (Chitighaz) și Eva Sava (Micherechi), aceasta din urmă
chiar participând şi la lansarea de la Jula, alături de sora ei, doamna
învăţătoare Maria Sava Martin.
Volumul apărut la
Editura Universităţii de Vest din Timişoara a fost prezentat în primăvară la
Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta şi la Bookfest din Bucureşti.
E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu